Revedere cu copiii de la Techirghiol
Noua Acropolă Constanța
7 ianuarie 2015
Sărbătorile de iarnă ne-au prilejuit revederea cu copiii de la Complexul de servicii comunitare Sparta Rotterdam din Techirghiol. Sâmbătă 20 decembrie, am intrat în rolul de ajutoare ale lui Moș Crăciun și am mers la Techirghiol să dăruim celor mici hainele, încălțămintea și accesorile de iarnă donate de membrii noștri și de alți constănțeni generoși. Iar pentru că cele mai prețioase lucruri pe care noi, oamenii, le putem oferi nu sunt cele materiale ...
Zilele Filosofiei 2014
Noua Acropolă Timișoara
16 decembrie 2014
Anul acesta, Zilele Filosofiei s-au desfăşurat sub semnul Filosofiei şi al Ştiinţei. Programul a fost variat: conferinţe, expoziţie cu ghidaj pentru liceeni şi o reprezentaţie teatrală: Problema Universului.
Întâlnire cu prietenii noştri de la Centrele de Vârstnici
Noua Acropolă Timișoara
15 decembrie 2014
Vineri, 12 decembrie, ne-am reîntâlnit cu prietenii noştri de la Centrele de Zi pentru Persoane Vârstnice. Le-am pregătit o piesă de teatru, colinde şi cadouri, iar corul lor ne-a încântat ca de fiecare dată cu colinde tradiţionale.
Vizită la adolescenţii de la Centrul de Zi "Sfântul Nicolae"
Noua Acropolă Timișoara
4 decembrie 2014
Cu ocazia primeia dintre sărbătorile de iarnă, i-am vizitat din nou pe adolescenţii de la Centrul "Sfântul Nicolae". Cu această ocazie, am pregătit şi prezentat piesa lui I.L.Caragiale, Lanţul slăbiciunilor, care ne-a înveselit şi binedispus gazdele.
ZIUA MONDIALĂ A FILOSOFIEI - FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚĂ
Noua Acropolă Constanța
1 decembrie 2014
Cea de-a treia zi de joi din luna noiembrie a fost declarată de UNESCO Ziua Mondială a Filosofiei, prilej de a celebra rolul acesteia în construirea civilizației, în viața marilor personalități și a vieții de zi cu zi. Anul acesta Noua Acropolă a sărbătorit evenimentul la Constanța prin expoziția FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚĂ. Timp de două zile, în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie, publicul a fost invitat să redescopere importanța investigației raționale și a studiului eclectic.
Mitul peșterii
Noua Acropolă Iași
27 noiembrie 2014
Duminică 23 Noiembrie, a avut loc la Iași reprezentarea teatrală a Mitului peșterii, o adaptare după mitul lui Platon din dialogul Republica. Evenimentul a fost prilejuit de Ziua Mondială a Filosofiei, moment în care promovăm filosofia ca o modalitatea de transformare a societății.
Egiptul Antic: Imaginaţie, gândire şi creaţie
Noua Acropolă
26 noiembrie 2014
Vineri, 21 noiembrie, în Arad a fost inaugurată expoziţia Egiptul antic: imaginaţie, gândire şi creaţie. Participanţii au fost invitaţi să descopere ce ştiau egiptenii despre medicină, arhitectură, religie, politică, artă şi ştiinţă, despre om şi despre legile universului, precum şi să se familiarizeze cu viziunea acestora asupra vieţii şi a morţii.
Zilele Filosofiei
Noua Acropolă Oradea
25 noiembrie 2014
În perioada 20-23 noiembrie 2014, Asociația culturală Noua Acropolă a organizat și în Oradea Zilele Filosofiei, pentru a celebra Ziua Internațională a Filosofiei și pentru a aminti valoarea esențială a filosofiei în dezvoltarea gândirii, a culturii și a fiecărui individ.
Expoziție nouă - Galeria filosofilor
Noua Acropolă
22 noiembrie 2014
Este disponibilă noua Galerie a Filosofilor care cuprinde portretele şi biografiile unor mari personalităţi, mai ales filosofi, cu un rol foarte important în istoria si cultura omenirii, si care constituie deopotrivă, fiecare în parte, un exemplu de viaţă trăită demn, în concordanţă cu ideile şi învăţăturile transmise, un destin împlinit.
Arta de a învinge
Noua Acropolă Oradea
17 noiembrie 2014
În 6 noiembrie 2014, dl Ivo Ivanovici, directorul național al Asociației Culturale Noua Acropolă, a susținut, la Oradea, conferința Arta de a învinge. Sintetizând bogata sa experiență, el a transmit idei esențiale despre prejudecățile legate de noțiunea succesului în viață, măsurat prea mult prin “a avea” și mai puțin prin “a fi”.
Spiritul Spartei - Voință și onoare
Noua Acropolă Timișoara
16 noiembrie 2014
Când Voința și Onoarea devin Lege pentru viața unui om și, mai mult, devin valori directoare pentru o întreagă cetate, aceasta va ajunge să fie un model atemporal pentru toate civilizațiile ce îi vor urma.
Orașul Arad a pornit În căutarea Graalului
Noua Acropolă
15 noiembrie 2014
Evenimentul “Toamna filosofică” a continuat la Arad cu prelegerea: În căutarea Graalului, găzduită de primitoarea librărie Scienta, în 27 octombrie. Nu am pornit într-o căutare oarecare, ci în manieră filosofică.