x
Acest site utilizeaza cookie-uri. Continuand navigarea pe site, sunteti de acord cu stocarea acestor informatii. OK

Expoziție-eveniment: Mai aproape de stele

NOUA ACROPOLĂ BUCUREșTI

14 aprilie 2015

Luni, 30 martie, a avut loc deschiderea oficială a expoziției Mai aproape de stele în holul Muzeului Municipiului București. Expoziția, care va fi deschisă până în 23 aprilie, este o invitație la deschiderea unei noi perspective către o lume care, într-un aparent întuneric și haos, desfășoară unele dintre cele mai exacte mișcări, a căror complexitate determină adesea mintea umană să treacă granițele rațiunii și să călătorească spre mit și arhetipuri. Materialul documentar prezentat abordează subiecte esențiale din istoria astronomiei, prezintă biografiile unor mari personalități din domeniu, constelații și elemente de mitologie. Abordată astfel, această expoziție ne invită la redescoperirea unei părți din istoria umanității, conservată în descoperirile științifice specifice, dar și în legendele stelelor. În calitate de reprezentanţi ai unei școli de filosofie în manieră clasică, membrii Noii Acropole au selectat aspectele care demonstrează că dincolo de evoluția uimitoare a descoperirilor științifice, bazate pe un progres tehnologic extraordinar, Universul și stelele ne oferă repere atemporale, codificate într-un limbaj simbolic, care pot constitui o sursă valoroasă de inspirație pentru omul de azi și de mâine.  

În prima zi a expoziției, directorul Asociației Culturale Noua Acropolă, prof. Ivo Ivanovici, a prezentat cartea Epoca Vărsătorului și a susținut o conferință pe această temă. Disciplină mai puțin înțeleasă în prezent, dar domeniu fertil de investigație în alte vremuri, astrologia caută să ne dezvăluie câte ceva despre calitatea timpului. Conferința a schițat câteva aspecte specifice epocii noastre prezente, a surprins prin ce este ea diferită de altele anterioare, ce provocări specifice ne aduce și cum am putea să-i folosim cât mai bine oportunitățile.