Lipsa totală de alimente care afectează multe ființe umane este una din cele mai mari suferințe din lumea noastră. Însă există alte tipuri de lipsuri, mai subtile, care nu apar în statistici, dar care pricinuiesc tot atâtea necazuri. Mediile de comunicare ne-au obișnuit cu cele mai macabre imagini care reflectă starea de carență absolută în care se găsesc multe ființe umane. Foamea este ca o gheară nemiloasă care depășește cu mult cele mai crude boli, și, asemenea acestor maladii incurabile, nu se găsește un remediu rapid și practic pentru a o potoli.

Dar considerăm că lucrurile merg și mai departe și că foamea nu pune stăpânire numai pe corp, ci că zădărnicește încet-încet tot ceea ce caracterizează omenirea. De aceea vom preciza unele din domeniile în care lipsurile se manifestă cu cea mai mare forță.

Foamea fizică

Sunt de ordinul milioanelor cei care nu au nimic de mâncare. Numai în Africa, potrivit statisticilor, au murit de foame mai bine de treizeci de milioane de persoane în ultimii ani… Se poate crede că foamea îi afectează pe cei care trăiesc în zone sărace, deșertice, și este parțial adevărat. Dar mor de inaniție și cei care au pământuri fertile la dispoziție, deși nu au mijloace sau capacități de a le exploata și a le folosi. În zilele noastre se piere fără deosebire, fie în mijlocul unor zone sterpe, fie în mijlocul unor zone fertile pe care locuitorii nu știu sau nu pot să le folosească.

Foamea fizică este condusă de o serie de interese – existente, cu siguranță, deși nu evidente – care favorizează dezvoltarea unor regiuni ale planetei în detrimentul altora. Dar nici zonele cele mai favorizate nu pot să acționeze liber, producând ce le lipsește celorlalte: producția are limitele stabilite de piețele internaționale, aceste noi entelehii care conduc destinele noastre punând preț pe lucruri și mișcând fire invizibile pentru ca aceste prețuri să nu scadă niciodată. Există alimente în exces care nu ajung nicăieri pentru că nu interesează pe nimeni, pentru că nu există vehicule care să le transporte, pentru că distribuția ar putea să provoace masacre între cei flămânzi; astfel, se preferă ca hrana să fie distrusă sau aruncată în mare. Sunt o mulțime de donații care se ramifică în sute de proceduri birocratice fără a ajunge în cele din urmă în mâinile celor nevoiași. Fără a ignora excepțiile nobile, constatăm că a luat naștere o nouă industrie de binefacere, care nu reușește nici ea să aline foamea.

Rămân idealiștii, cei cu sufletul nebun care luptă cu curaj pentru a-i ajuta pe cei săraci, bolnavi, sărmani, și care în general plătesc cu viața această intenție altruistă, intenție care moare odată cu ei, pentru că nu există o formulă organizată capabilă să canalizeze inteligent aceste eforturi. Poate pentru că nu e listată la bursa piețelor mondiale?

În același timp, o altă parte a omenirii se înfometează intenționat pentru a adera la moda siluetelor subțiri. Sunt persoane care nu știu să se alimenteze corect, deși au mulți bani, sau care se văd obligate să opteze pentru mâncăruri de compromis social, sau care își potolesc chinul consumist printr-un apetit compulsiv. Acesta este un atentat contra sănătății. Celălalt, cel al mizeriei reale, este un atentat contra vieții.

Din când în când primim un apel la conștiință prin fotografii sumbre – și din păcate cât se poate de reale – cu copii scheletici, cu mame descărnate care nu-și pot hrăni bebelușii, cu bărbați care nu se pot ține pe picioare și cu atât mai puțin nu pot face munci fizice. Aceste imagini ne vin din vestigiile istorice ale detestatelor colonii și ale țărilor pe drept considerate independente. Independente de ce și de cine? Cine îi menține subjugați umbrei, lăsându-i să se omoare între ei în lupte tribale, etnice, religioase?

Foamea energetică

Nu e vorba că există vampiri care sug sângele oamenilor și îi lasă fără energie. Există însă alte forme de a lăsa ființa umană epuizată. Banul este o formă de energie; este rezultatul muncii a milioane de persoane care abia reușesc să gestioneze acești bani și ceea ce pot cumpăra cu ei. Există o mașinărie care absoarbe muncă și bani, și totodată, energia umană, producând în acest fel altă formă de foame.

Există grupuri de interese puternice – despre care știm prea puține sau deloc – care manipulează banii. Există impozite ridicate care îi împovărează pe cei care muncesc, adesea fără ca rezultatele impozitării să fie evidente pentru cei vizați direct.

Energia umană este săracă, foarte săracă. Din nou există sclavi, dacă nu cumva sclavia nu a încetat niciodată să existe. Noii sclavi sunt cei care trebuie să lucreze tot mai multe ore ca să obțină aceleași sau chiar mai puține lucruri care să acopere necesitățile lor; chiar dacă stăpânii lor nu se văd, nu sunt mai puțin cruzi decât cei din romanele care încă circulă prin chioșcuri și librării. Noii sclavi sunt tinerii fără experiență, sunt cei în vârstă care cerșesc de lucru deoarece aparent nu există un loc de muncă pentru ei, iar dacă există, acel loc de muncă este de fapt o exploatare bine disimulată; sunt aceia care trebuie să suporte tot felul de umilințe pentru a păstra un post ce le permite să-și câștige viața sau să mențină un nivel fără de care nu ar mai fi bine văzuți în anumite cercuri sociale.

Și mai există încă și ceilalți sclavi, cei dintotdeauna, ființe umane care sunt vândute și cumpărate, cei care trec de la un stăpân la altul, cei care sunt păcăliți cu paradisuri fictive și sfârșesc înlănțuiți în mlaștini mizerabile în mijlocul celor mai sofisticate capitale ale lumii. Sunt aceia care trăiesc mai rău decât animalele și aceia care sunt omorâți fără milă când nu mai sunt folositori.

Aerul este energie și ne e foame de aer curat. Respirăm tot mai multe gunoaie și stricăm atmosfera cu voioasă inconștiență, tocmai pentru că așa se obțin mai mulți bani sau pentru că așa o cer experimentele fizice, chimice sau atomice care vor duce, pe cale logică, la și mai mulți bani.

Există o adevărată epidemie de foame energetică, concentrată în aerul pe care îl respirăm sau în banii pe care nu-i avem, care se traduce prin oboseală, demoralizare, osteneală, într-o luptă zilnică în mijlocul unui prezent prea puțin încurajator sau în fața himerei unui viitor fără multe speranțe.

Foamea sentimentală

E ceva vreme de când sentimentele – cel puțin în țările cele mai civilizate – au fost înlocuite cu instinctele. Deoarece instinctele nu sunt alimentul potrivit pentru psihic, omul moare de foame și pe acest plan. Toți visează să iubească și să fie iubiți, chiar și cei care neagă cel mai vehement, și o neagă din durere și disperare, nu pentru că ar renega acest sentiment vital și indispensabil. Dar toți visează o iubire care să dureze mai mult de patru zile, o iubire care să nu se dizolve după o petrecere, o vacanță, un pahar cu băutură sau reveria provocată de droguri.

Din păcate nu sunt mulți cei care ajung să trăiască sentimente serioase și puternice precum iubirea, precum vibrația care produce frumusețea, bunătatea sau dreptatea. Marea majoritate umblă prin viață ca niște cerșetori înfometați, ingenios deghizați pentru a disimula o bogăție de sentimente pe care nu o posedă și nici nu știu cum să o obțină.

Foamea emoțională se numește singurătate. Nu este singurătatea fizică, ci cea interioară care îl face pe om să moară de sete fără să știe unde se află izvorul minunat din care să bea. Câte ființe singure sunt pe lume!

În acest timp, piața internațională care cuprinde totul, ne vinde mii de simulacre și miraje de companie care, odată disipate, ne lasă și mai singuri, mai dezamăgiți și mai anesteziați, pentru a ieși din această mizerie. Dar, cum să ieșim din această stare dacă nu reușim să o vedem sau să o înțelegem? O simțim, o acceptăm uneori, o negăm alteori, dar nu se știe de unde vine sau cum o putem combate.

Tot în domeniul sentimentelor există triste schelete de singuratici: copii abandonați și maltratați, bătrâni pe care nimeni nu îi vrea în casă, bolnavii insuportabili… Și în acest timp sunt tot mai mulți cei „îmbuibați” cu emoții fictive și brute, cu vicii și violență care, în loc să hrănească sufletul, mai mult îl brutalizează și îl țin pe loc până îl sărăcesc de tot.

Foamea intelectuală

Și în acest plan lipsesc bunele sentimente. De mult nu mai există idei, idei pure, sănătoase, eterne, orientate spre dezvoltarea minții. Nu, piața oferă doar planuri și proiecte, sofisme ieftine și distracții vulgare. Există excepții, e drept, dar sunt atât de puține.

Literatura trebuie să conțină hoituri ca să fie la modă; poezia trebuie să elimine rima și ritmul pentru a fi liberă, teatrul trebuie să arate mizeriile vieții, nebunia sau umorul facil care nu rezolvă nimic; cinematograful se complace în imagini care distorsionează fără să ne dea răspunsuri; cel care pictează, mâzgălește sau sculptează, scuipă pe criteriul nostru estetic deja degradat. Filosofia dispare din programul de studiu iar Istoria a ajuns la final… Și atunci, cine și la ce se mai gândește?

Foamea pe care o îndurăm, mai mult decât intelectuală, este mentală, rațională, morală, spirituală. Diferența atât de des menționată între om și animal – rațiunea? – se observă tot mai puțin; dimpotrivă, animalele sunt cele pe care le luăm drept exemplu de fidelitate, abilitate, supraviețuire și acord cu Natura. Dacă am gândi cu adevărat, nu am mai suferi de atâta foamete.

Epilog

Cred cu sinceritate că există momente dificile în istoria omenirii, că am făcut rău planetei noastre și că nu ar trebui să ne mire reacția negativă cu care ne confruntăm, că recoltele nu sunt mereu bune și că de multe ori lipsește apa, că plouă puțin sau prea mult, și că seismele ne zguduie fără milă. Dar omul, de când a mers drept, a început să gândească. A ieșit din peșteră gândind și a construit orașe gândind. A devenit adult gândind și s-a apropiat de zei cu mintea și cu intuiția. Gândind a găsit cele mai bune sentimente și le-a dat expresie. Gândind a recuperat energia când s-a simțit oprimat și tot gândind a știut să semene și să culeagă roadele pământului.

Lumea suferă de foame pentru că doarme. Nimeni nu poate să producă sau să mănânce în timp ce doarme. Trebuie să deschidem ochii, acolo sus, unde se află capul nostru, să deschidem mintea și mâinile și abundența se va manifesta până jos. Să gândim, să simțim și să acționăm astfel încât să dispară foamea.