Sufletul mânioșilor e în mâna altora. Oricine îi poate ațâța, tulbura, irita.
Amado Nervo

Omul mânios este de două ori sclav: o dată, față de sine, deoarece o parte a sufletului său, cea mai brută și grosieră, este mai prezentă decât cea subtilă și rațională și, apoi, sclav al celorlalți. Pierderea controlului asupra propriei persoane îl lasă la cheremul celor care știu să profite de asta în interesul lor.

Sufletul mâniosului este în mâinile celorlalți. Ce ușor îl poți ofensa pe mânios cu argumente care-l fac să izbucnească! Ce ușor îl faci atunci să adopte atitudinea dictată de „sentimentele” sale de moment! Cel care stăpânește situația îl va face să creadă că el însuși își determină acțiunile și vorbele, însă totul este prestabilit.
E bine ca mânia să fie stăpânită și mai bine încă să fie înlocuită de curaj – curaj ce își alătură energiile rațiunii, curaj care gândește înainte de a acționa, care lucrează cu inima, după cum ne-o arată chiar originea sa latină: cor, cordis – inimă și agere – infinitivul lui ago, agis, a acționa. În esență rezultă coragere, adică a acționa cu inima.

Curajul introduce în ecuație adevărata inimă umană. Este tăria de a vedea lucrurile așa cum sunt, de a modera emoțiile, de a asculta, de a interpreta idei, de a alege ceea ce e valoros, de a ne debarasa de inutil, de a acționa cu justețe. O justețe care nu se limitează la acțiunile exterioare ale omului, ci se aplică și acțiunii sale interioare, îndreptată asupra lui însuși și asupra principiilor sale, stabilind o ordine autentică în interiorul său, impulsionându-l să se conducă pe sine, să se disciplineze și să-și fie sieși prieten.