Cuvântul „a unifica” provine din termenii latinești „unu” și „a face” și înseamnă așadar a lega mai multe părți diferite și totuși coerente, a le conjuga astfel încât să obținem o unitate armonioasă și omogenă. Este un act de apropiere, de legătură, fără de care toate părțile și ființele ar urma drumuri diferite – lucru nu neapărat rău – dar ar fi divizate, dezbinate și ar intra în opoziții. Fără actul unificării, am ajunge să trăim într-un haos perpetuu și ne-ar fi foarte dificil să descoperim sensul existenței și al circumstanțelor sale variabile.

Mai precis, tara care se abate asupra prezentului nostru istoric – și care mocnește în noi de ceva vreme – este separatismul, dezmembrarea, lupta deschisă între facțiuni din ce în ce mai înguste, până când se ajunge la înfruntarea între individ și individ. O regăsim în mediile politic, cultural, religios, artistic, social, familial; se manifestă pe străzile marilor orașe și afectează deja micile comunități. Neîncrederea se înstăpânește peste suflete și se traduce în lipsă de curtoazie, bruschețe, iritabilitate, lipsă de scrupule, nesinceritate, egoism...

Conviețuirea nu este posibilă când lipsește generozitatea proprie iubirii și predomină senzația de atotputernicie a celui care se consideră cel mai important din lume. Pentru a conviețui trebuie să ne amplificăm conștiința ca să facem loc tuturor ființelor, să înțelegem viața în toate aspectele ei și să percepem infinitatea Universului. Este esențial să cunoaștem și să apreciem tot ce există... dar și să avem curajul de a împărtăși ceea ce suntem cu toți cei ce sunt. Nimeni nu se poate realiza cu adevărat dacă disprețuiește realizarea celorlalți.

Cu toții și fiecare în parte avem nevoie de o doză bună de unificare. Să retrăim realitatea acestei mari familii care este Umanitatea, fericirea dată de prietenie, de încrederea reciprocă, de dorința de a colabora și a ajuta, de a ne putea privi iarăși în ochi și de a întâlni adevăruri luminoase în locul umbrelor temătoare.