Ce este fericirea?

Ce sunt problemele personale?

De ce avem probleme personale, care sunt în esenţă emoţionale?

Cum ne învaţă viaţa?

Atitudinea generală în faţa problemelor este căutarea soluţiilor uşoare şi rapide care nu implică voinţa proprie. De cele mai multe ori se face apel la cunoscuţi, se cere ajutor de la unii sau de la alţii... Problema îl paralizează pe cel ce caută soluţii în exteriorul său şi, mai ales, pe cel care permanent invocă pretinsa nedreptate a vieţii care-l supune la asemenea necazuri. Emoţia negativă câştigă astfel teren, ideile devin tot mai confuze, organismul începe să reflecte mâhnire şi problema în cauză se înfăţişează ca un munte de netrecut. Rămân doar durerea, disperarea, irascibilitatea şi o atitudine agresivă faţă de ceilalţi, suspectaţi că ar putea să fie cel puţin parţial vinovaţi... Se deschide o prăpastie din ce în ce mai adâncă şi din care este din ce în ce mai greu să ieşi.

”Să ne imaginăm un om care încearcă să urce pe un munte şi care, ajungând la jumătatea drumului, este pe punctul de a-şi pierde echilibrul. A urca sau a coborî înseamnă acelaşi lucru pentru că distanţa parcursă este egală cu distanţa rămasă. Dar picioarele lui tremură fără să găsească un sprijin şi mâinile lui se sfâşie fără să reuşească să se fixeze temeinic. Omul este imobilizat între nişte picioare care deja nu-l mai susţin şi nişte mâini care nu prea îl mai pot ajuta să urce. Omul este crucificat în spaţiu: picioarele aflate pe pământ şi braţele în cer nu sunt suficiente pentru a elimina falsul echilibru al spaţiului intermediar.” (Prof. Delia Steinberg Guzmán, Director Internaţional al O.I.N.A.)

Vă invităm să descoperim împreună care este drumul spre fericire și cum dificultăţile sunt ca nişte probe pe un drum, asemenea paşilor noi pe care trebuie să-i facem ori de câte ori întâlnim o nouă lecţie a vieţii. Dacă nu ar exista dificultăţile, am rămâne blocaţi în acelaşi loc, fără a mai evolua...