Ziua Bibliotecarului
Noua Acropolă Oradea
8 iulie 2016
25 aprilie 2016 a fost o zi specială, în care au fost sărbătoriți bibliotecarii, dar, prin extensie, și orice cititor pasionat. Cu această ocazie, Noua Acropolă din Oradea a organizat o conferință care a urmărit două teme principale: Aventura vieții și Sensul istoriei. Ne dorim să trăim intens și cu sens propria viață, să nu pierdem oportunitățile ivite în cale, să facem alegeri corecte, să fim fericiți și să îi facem și pe ceilalți fericiți! Uneori reușim să îndeplinim aceste obiective, dar alteori facem greșeli, urmărim obiective înșelătoare, suferim și suntem dezorientați. Ce criterii putem alege pentru a preveni erorile și pentru a înțelege care este sensul autentic al vieților noastre? Cum putem investiga potențialul care se află în noi, cum putem descoperi ce avem de oferit și cine suntem?
ARTIȘTI ȘI ARTIZANI LA STREET DELIVERY!
Noua Acropolă Timișoara
7 iulie 2016
Ediția din acest an a evenimentului Street Delivery a reunit artiști și artizani care cu pricepere și dăruire au adus meșteșugul lor la nivel de artă, ca o exteriorizare a frumosului din interior.
SĂPTĂMÂNA CULTURII - EDIŢIA A VII-A
Noua Acropolă Timișoara
30 iunie 2016
Deși prin fiecare dintre activitățile întreprinse dorim să subliniem valoarea culturii și a educației în cadrul societății, an de an le dedicăm acestora o săptămână aparte, cu manifestări diverse adunate sub o temă bine aleasă. Tema ediției din acest an a Săptămânii Culturii a fost pusă sub însemnul valorii profunde pe care a adus-o cuvântul, în forma sa scrisă sau orală, în construirea omului și a civilizațiilor.
Despre dreptate și despre frumusețe
Noua Acropolă Oradea
28 iunie 2016
În data de 3 aprilie, respectiv 23 aprilie, am încercat, prin intermediul picturii pe basorelief, să găsim elemente ce descriu frumusețea și justețea în concentrarea de a picta corect, în atenția la micile detalii, în răbdarea de a repeta de câte ori este nevoie pentru a ajunge la rezultatul dorit, în observarea culorilor și păstrarea acestora cât mai aproape de original, în colaborarea cu toți cei prezenți, în stabilirea unui dialog autentic și a unei experiențe de viață deosebită, așa cum ar trebui tratată fiecare clipă din viața noastră.
Ziua Europei la Arad
Noua Acropolă
12 iunie 2016
În data de 9 mai, Ziua Europei a fost sărbătorită la Arad prin spectacole de dansuri tradiționale ale țărilor membre ale Uniunii Europene și corturi de prezentare ale țărilor, realizate de către instituții de învățământ, organizații neguvernamentale sau voluntari.
Să învățăm cum putem oferi prim ajutor
Noua Acropolă Oradea
10 iunie 2016
În 12 martie 2016, am participat la un curs de prim ajutor susținut de formatorii voluntari din cadrul Ambulanței Bihor. Pe parcursul a trei ore, am dobândit cunoștințe de prim ajutor și am practicat manevrele care pot salva viața sau pot preveni agravarea stării persoanelor în situații de accident sau de urgență medicală. Am încercat apoi să împărtășim cele învățate și ne-am adunat în 21 aprilie la Centrul de Zi pentru Tineri din Oradea, pentru a transmite mai departe noțiuni despre poziția de siguranță, numărul de urgență, situații în care trebuie sunat la 112, pașii care trebuie urmați înainte de a apela la urgență și alte câteva mici detalii care, odată reținute și înțelese, le pot fi de folos celor mici și celor mari.
Prelegeri filosofice - Star Wars și Republica
Noua Acropolă Oradea
2 iunie 2016
În februarie și martie, Asociația Culturală „Noua Acropolă” din Oradea a susținut două prelegeri ce au avut ca rol principal înțelegerea și aprofundarea unor mesaje transmise prin cinema – Mituri și simboluri în Star Wars –, respectiv prin literatura filosofică – Republica. Despre Cetatea Ideală.
Japonia - Curaj și Armonie
Noua Acropolă
1 iunie 2016
În spațiul primitor și plăcut al Muzeului de Artă Arad, înconjurați de frumoasa expoziție de stampe japoneze, voluntarii asociației culturale Noua Acropolă au oferit posibilitatea publicului arădean de a cunoaște și a pătrunde în profunzimea ideilor civilizatorice și a valorilor morale ale poporului nipon prin ateliere practice, discuții și prezentări tematice, în cadrul evenimentului cultural Japonia - Curaj și Armonie.
"Micul Prinț" la Centrul Sfântul Nicolae din Timișoara
Noua Acropolă Timișoara
26 mai 2016
Săptămâna trecută am mai adăugat o cărămidă la prietenia cu tinerii de la centrul Sfântul Nicolae din Timișoara, începută în urmă cu doi ani. De data aceasta, activitatea a fost realizată în cadrul evenimentului Săptămâna Voluntariatului, organizată de Pro Vobis.
Întâlnire cu GANDHI la Constanța
Noua Acropolă Constanța
18 mai 2016
În fața neliniștilor și conflictelor resimțim dorul de dreptate, fraternitate și armonie în lumea noastră. De aceea, duminică 15 mai ne-am propus o întâlnire specială, inspiratoare. Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a fost gazda conferinței despre MAHATMA GANDHI, ...
Noua Acropolă a participat la festivalul Timfloralis 2016
Noua Acropolă Timișoara
28 aprilie 2016
Flori, muzică, oameni plini de tinerețe și prospețime ....așa s-a instalat Primăvara în centrul Timișoarei. Am participat și noi la frumoasa sărbătoare a florilor care parcă a cuprins întregul oraș.
Lansare de carte la Cărtureşti
Noua Acropolă Timișoara
27 aprilie 2016
Sâmbăta trecută, când toate străzile din centrul Timişoarei erau acoperite de flori, iar muzica răsuna în ritmuri extrem de variate la fiecare colţ, alături de prof. Ivo Ivanovici am lansat noile apariţii din Editura Noua Acropolă: Moassy, câinele şi Jocurile Mayei.