Conferință: Alchimie și știința în Evul Mediu - Albert cel Mare
NOUA ACROPOLĂ BUCUREșTI
16 februarie 2026
În data de 8 februarie 2026, la sediul Noii Acropole din București a avut loc o conferință dedicată unei tematici cu aură misterioasă și anume alchimia, o disciplină foarte veche considerată de unii oameni de știință ca precursoare a chimiei actuale, dar care, din descrierile clasice era o știință foarte amplă ce îngloba fizica și chimia și trecea și dincolo de granițele acestora.
Albert cel Mare este unul dintre reprezentanții de seamă ai alchimiei, care a avut și meritul de a rescrie aproape în întregime opera lui Aristotel, fiind și autorul primului tratat de botanică din Europa. Teolog și om de știință medieval, Albert cel Mare a reușit să influențeze semnificativ gândirea filosofică și științifică și să o integreze în teologia creștină.
Cei prezenți au avut astfel ocazia să descopere mai multe despre una dintre cele mai importante personalități din Evul Mediu. Vă așteptăm în număr mare și la următoarele evenimente.