x
Acest site utilizeaza cookie-uri. Continuand navigarea pe site, sunteti de acord cu stocarea acestor informatii. OK

Cafenea filosofică: Curajul de a fi tu însuți

EVENIMENT CU INTRARE LIBERĂ

Sediul Asociației culturale Noua Acropolă, Piața Unirii, nr.5, ap.10, interfon 7: Sâmbătă, 24 ianuarie 2015

 

Mai multe informaţii şi înscrieri la datele de contact:

0755 292 542

na-oradea@noua-acropola.ro

O preocupare interioară ne îndeamnă să ne întrebăm cine suntem noi cu adevărat? Care este vocația noastră? Este ceva special pe care noi putem să-l aducem în această lume?

Uneori ne simțim conduși de val și mergând cu el știm că aceasta nu este soluția noastră, lucrurile decurg bine, dar ceva lipsește, ar trebui să fie altfel...totuși, nu ne este clar cum altfel sau ce ar trebui modificat, iar ritmul este prea rapid pentru a găsi răgazul necesar gândirii și clarificării astfel, continuăm acumulând treptat dezamăgiri, pierzând încrederea în vocea interioară, ignorând acea idee năstrușnică care ne spunea că viața este o aventură a descoperirii, a creației, că noi avem ceva special de oferit lumii și celorlalți. Este nevoie de curaj pentru a fi tu însuți? Probabil că da și nu doar într-o ocazie, ci este un mod de viață - al curajului – pentru a lua și a ne asuma alegerile noastre, pentru a ne depăși unele limite personale, pentru a ne încumeta să renunțăm la variantele stabile din prezent înlocuindu-le cu ceva nou și necunoscut, pentru a risca un posibil eșec și pentru a avea aspirații mărețe.

”Visați visuri mărețe, căci numai visurile mărețe fac sufletul oamenilor să vibreze!” - Împăratul-filosof Marcus Aurelius

Totuși, cât de mărețe pot fi aspirațiile noastre? Observăm adeseori, că deși ne putem imagina planuri ample reușim doar parțial să le realizăm. Care sunt opțiunile pe care omul le are în viață, în ce măsură suntem condiționați de circumstanțe și în ce măsură avem libertatea alegerii?

Vă invităm la o cafenea filosofică, în cadrul căreia vor fi discutate aceste teme. Aceasta va avea loc sâmbătă, 24 ianuarie, de la ora 11:00, la sediul Asociației culturale Noua Acropolă, Piața Unirii, nr. 5, ap. 10 (interfon 7).