Se povestește că un părinte avea un fiu foarte leneș. Orice încercare de a-l implica în vreo activitate era sortită eșecului, deoarece băiatul refuza și nu făcea nimic ziua întreagă. Tot gâdindu-se prin ce metodă să îl lecuiască de acest nărav, tatăl hotărî să îl trimită de acasă să muncească ce va crede el de cuviință, iar la finalul săptămânii să aducă un bănuț de aur, ca o contribuție a lui pentru cheltuielile familiei.

Băiatul plecă, dar înainte să înceapă a căuta ceva de lucru, îi trecu prin minte o altă idee. Hoinări fără rost de dimineață până seara, iar la sfârșit de săptămână, îi ceru mamei un bănuț de aur pe care îl duse apoi tatălui său, după cum se învoiseră.

Privindu-l iscoditor, tatăl îl întreabă:

-Acesta-i banul muncit de tine săptămâna aceasta?

-Da, tată.

Atunci bătrânul îl aruncă numaidecât în focul din sobă.

-De ce ai făcut așa tată?

-Ăsta nu-i ban muncit de tine!

Fiul a plecat supărat, dar și în a doua săptămână a procedat la fel, prezentându-se din nou cu un bănuț de la mama sa.

Tatăl îl privește în ochi, apoi aruncă din nou banul în foc.

-De ce ai făcut așa tată?

-Ăsta nu-i ban muncit de tine!

În a treia săptămână, băiatul găsește ceva de lucru, muncește și câștigă un bănuț de aur. Se prezintă mândru la tatăl său, dar părintele îl aruncă și pe acesta în focul din sobă. Când vede una ca asta, băiatul întinde mâna printre flăcări și fără șovăială, recuperează moneda din foc.

-Acesta-i cu adevărat muncit de tine! strigă bucuros tatăl.

Morala: Punem mai mare preț pe ceea ce dobândim prin propriile merite.