x
Acest site utilizeaza cookie-uri. Continuand navigarea pe site, sunteti de acord cu stocarea acestor informatii. OK
Urmariţi-ne şi pe pe mediile sociale:

Zilele Voluntariatului ne aduc alături de prietenii noştri de la Centrele de Zi pentru Vârstnici

NOUA ACROPOLĂ TIMIșOARA

12 decembrie 2013

În luna decembrie, Noua Acropolă a organizat o nouă întâlnire cu bunicii de la Centrele de Zi ale Primăriei, onorând astfel angajamentul asumat pentru a le fi alături şi de a le bucura bătrâneţile.

Pentru această întâlnire am pregătit un program artistic special, menit să-i transpună pe vârstinici într-un timp în care erau mai tineri şi mai veseli. Scenetele interpretate au fost gustate şi apreciate de cei prezenţi, care au râs cu lacrimi şi au aplaudat atât umorul inteligent şi încă foarte actual, cât şi interpretarea reuşită a voluntarilor acropolitani. Snobul, Mefisto, Castravetele, Soţia au fost piesele care au recreat o atmosferă plină de căldură umană şi umor. Cântecele au risipit pentru câteva minute grijile cotidiene.

Tinerii voluntari acropolitani împreună cu mai mulţi oameni de bine, cărora le mulţumim pe această cale, au reuşit să ofere celor 102 de vârstnici cadouri care să le facă sărbătorile mai uşoare şi care să îi asigure că nu sunt singuri.

Bunicii au venit pregătiţi cu cadouri simbolice pentru fiecare voluntar, toate fiind lucrate cu multă dragoste şi îndemânare chiar de vârstnici.

Colaborarea dintre Noua Acropolă Timișoara și Centrele de vârstnici a început în urmă cu 4 ani şi credem că este important să continue în viitor. Pentru bunici este important să ştie că societatea are tineri al căror scop în viaţă nu este propăşirea personală, ci participarea la construirea unei societăţi cât mai bune şi juste. Pentru tinerii voluntari acropolitani e important să intre în contact cu experienţa de viaţă a celor în vârstă şi să înveţe să fie responsabili şi utili societăţii.

Zilele Voluntariatului au fost realizate în colaborare cu Consiliul Judeţean Timiş.

Colaborarea cu vârstnicii poate fi deja numită tradiție, de-a lungul timpului desfășurându-se numeroase activități în comun care au dus la crearea unei legături între cele două generații implicate. Această legătură a fost benefică pentru centru și cei de acolo, dar, în același timp, a îmbogățit și sufletele acropolitanilor care au avut de învățat multe lucruri importante.