x
Acest site utilizeaza cookie-uri. Continuand navigarea pe site, sunteti de acord cu stocarea acestor informatii. OK
Urmariţi-ne şi pe pe mediile sociale:

SĂPTĂMÂNA CULTURII - EDIŢIA A VII-A

NOUA ACROPOLÄ‚ TIMIșOARA

30 iunie 2016

ETHOS, PATHOS, LOGOS - Valoarea cuvântului în dezvoltarea omului și a civilizației

 

Deși prin fiecare dintre activitățile întreprinse dorim să subliniem valoarea culturii și a educației în cadrul societății, an de an le dedicăm acestora o săptămână aparte, cu manifestări diverse adunate sub o temă bine aleasă. Tema ediției din acest an a Săptămânii Culturii a fost pusă sub însemnul valorii profunde pe care a adus-o cuvântul, în forma sa scrisă sau orală, în construirea omului și a civilizațiilor.

Am propus astfel trei prelegeri filosofice care au vorbit despre limbaj, ca produs al inteligenței umane:

  • Calea Armoniei: Ethos, Pathos, Logos sau despre calea ce împletește valoarea morală și autentică a mesajului transmis cu vitalitatea acestuia, într-o formă armonizată de exprimare a unui discurs,
  • Arta Oratoriei – exprimarea în public ca o formă de artă, dar și de educare, de formare și transformare interioară și
  • Frumusețea pierdută a limbajului – care a readus în discuție diferite forme de limbaj și actualitatea lor, de la profan la sacru.

Prelegerile au fost completate cu câteva ateliere interactive, reunite sub tema Arta de a fi tânăr și cu încă două forme artistice de manifestare a limbajului: muzica și teatrul. Astfel,  am pus în scenă două piese de teatru:

  • Cognopolis, în care filosoful Kant este provocat să răspundă la una dintre marile întrebări filosofice ale omului: Există sau nu există Divinitate? și
  • Momo și hoții de timp, o adaptare după cartea lui Michael Ende ce ne spune o poveste despre singurul lucru ce reprezintă adevărata noastră bogăție: Timpul.

Au fost zile pline și frumoase, în care am căutat împreună forme variate prin care să-i redăm limbajului valoarea pe care o merită şi să-i fructificăm potenţialul într-o epocă în care el este tot mai sărăcit de sens.

Vă mulțumim pentru participarea numeroasă și să ne reîntâlnim la următoarele evenimente cu același interes viu, manifestat pentru cunoaștere și cultură, care ne bucură de fiecare dată.