Smaraldul este piatra luminii verzi, lumină ce-i conferă o importanță esoterică aparte și puteri regenerative. În America Centrală, piatra de smarald a fost asociată cu ploaia, cu sângele și cu toate simbolurile ciclului lunar. Era considerată un semn al fertilității. Pentru azteci, smaraldul era în legătură cu pasărea de quetzal, simbol al revenirii primăverii și prin aceasta cu Est-ul și venerarea zeului Quetzalcoatl. Influența benefică a smaraldului a fost, de asemenea, recunoscută în Europa unde i-a fost atribuit darul de a facilita nașterea.

            Alchimiștii considerau smaraldul ca fiind piatra lui Hermes, deoarece avea proprietatea de a lumina întunericul. Piatra a dat numele operei Tabula smaragdina, care conținea secretul Creării ființelor și Știința cauzelor tuturor lucrurilor. Tradiția Hermetică susținea, de asemenea, că un smarald a căzut de pe fruntea lui Lucifer în timpul prăbușirii lui. Conform folclorului medieval, smaraldul așezat pe limbă facilita chemarea și comunicarea cu spiritele rele. Cu toate acestea, el era recunoscut ca fiind capabil să vindece unele boli, în special pe cele legate de vedere. Fiind o piatră misterioasă, așadar periculoasă pentru cei care îi ignorau puterile, smaraldul a fost aproape în unanimitate considerat drept cel mai puternic talisman. Născut din iad, el se poate întoarce împotriva locuitorilor din tărâmurile infernului, ale căror secrete le știa. În Apocalipsa Sfântului Ioan, Dumnezeu apare înconjurat de un curcubeu „ce părea să fie un smarald”. Sfântul Pocal este sculptat dintr-un smarald imens. Ca piatră a cunoștințelor oculte, smaraldul poartă, la fel ca toate obiectele simbolice, aspecte norocoase şi nefericite, benigne și maligne. Tradiția creștină diferențiază proprietățile legate de Ceruri de cele din lumea de jos, binele de rău, și astfel opune albastrul safirului verdelui de smarald. Totuși, smaraldul este și el o bijuterie papală.

            În Evul mediu creștin, au supraviețuit anumite convingeri egiptene și etrusce – cum ar fi aceea că așezarea pietrei pe limbă ar permite comunicarea cu spiritele rele. Prin urmare, smaraldul era bijuteria clarviziunii. În Roma Antică, smaraldul a fost atribuit lui Venus. În India, se credea că acesta transmite nemurirea. Smaraldul este expresia reînnoirii ciclice, așadar el exprimă forța pozitivă a Pământului, a vieții manifestate și a evoluției. 

Imaginea: Smarald. Sub licența CC BY-SA 3.0. Drepturi de autor: M.M. 

https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=8031869