ompozitor german, Johannes Brahms s-a născut la Hamburg la 7 mai 1833. Tatăl său, având experienţă în muzică ca şi contrabasist, i-a oferit primele lecţii. Tânărul Johannes s-a remarcat prin interpretările sale la pian. A susţinut diverse recitaluri prin restaurante şi teatre, a predat acest instrument, ajutând astfel la suplimentarea venitului familiei. Artistul a studiat o perioadă şi violoncelul, dar acesta nu s-a dovedit a fi unul din cele mai potrivite instrumente pentru el. Viaţa compozitorului a fost lipsită de evenimente. A călătorit puţin şi nu s-a preocupat de popularizarea propriei muzici. Cu toate că a susţinut destul de multe concerte publice, Brahms nu a fost foarte cunoscut. A început să compună târziu, în 1853. Doar după turneul pe care l-a susţinut împreună cu Eduard Reményi, i s-a acordat atenţia cuvenită. Tot datorită acestor concerte i-a cunoscut pe Franz Liszt şi Robert Schumann. Prin intermediul celui din urmă, o cunoaşte pe Clara Schumann, care a devenit una dintre cele mai apropiate prietene ale sale. În 1862, se stabileşte la Viena, unde după Un Recviem german dobândeşte o reputaţie excelentă, fiind considerat unul dintre cei mai mari compozitori. Începe să compună şi prima sa simfonie, care va apare după zece ani, în 1876. Următoarele trei simfonii au fost publicate mai repede, în anii 1877, 1883, respectiv 1885. Cu toate că se hotărăşte în anul 1890 să renunţe la compus, patru ani mai târziu, Brahms publică cele două Sonate pentru clarinet Op. 120 iar în 1896 Patru melodii serioase Op. 121. Nu cu mult timp mai târziu după ce termină de compus piesele din Op. 121, Johannes Brahms se îmbolnăveşte grav şi moare la 3 aprilie 1897, fiind înmormântat în Cimitirul Central din Viena. Brahms a întruchipat spiritul clasic, preocupat de forme abstracte. O dată cu el, simfonia, aşa cum a fost gândită de Beethoven, Schumann şi Mendelsson şi-a încheiat existenţa. Brahms a reprezentat el însuşi o epocă în istoria muzicală. Însă, spre deosebire de Bach, a contribuit destul de puţin la dezvoltarea muzicii. Pe lângă cele patru simfonii, a mai compus două concerte pentru pian şi concertul pentru vioară. Printre piesele preferate ale pianiştilor se numără Sonata în Fa minor, Variaţiunile Händel şi Paganini, precum şi diverse rapsodii şi intermezzo-uri. Grupurile camerale nu se pot lipsi de Cvintetul pentru clarinet, Cvintetul pentru pian, cele Trei cvartete de coarde şi alte piese compuse special pentru astfel de formaţii muzicale. Johannes Brahms a fost un compozitor care nu ştia să facă compromisuri. Ca aproape toţi marii compozitori, a avut o personalitate ieşită din comun şi dificil de suportat, aşa cum o mărturiseşte chiar el: "Las lumea să-şi urmeze cursul. Mi se aminteşte foarte des că sunt o persoană cu care e greu să te înţelegi. M-am obişnuit să suport consecinţele acestei situaţii". Cu toate acestea, manifesta o generozitate ieşită din comun, care îl făcea să-i ajute, fără să aştepte nimic în schimb, pe toţi compozitorii care îi stârneau într-un fel sau altul curiozitatea şi interesul. Johannes Brahms nu a fost apreciat de progresiştii timpului său, fiind numit de ei "un omuleţ cu inima cam mică", iar o mare parte dintre contemporani îl considerau "o relicvă din vremurile primitive şi nu un şuvoi din marele curent al timpului". Cu toate acestea, cea mai mare parte a operei lui Brahms a rămas în repertoriile active şi în preferinţele publicului. Timpul şi aprecierea oamenilor sunt cele mai bune metode de a cuantifica valoarea unui compozitor. Brahms este în ziua de azi un compozitor respectat şi îndrăgit.