x
Acest site utilizeaza cookie-uri. Continuand navigarea pe site, sunteti de acord cu stocarea acestor informatii. OK

Noua Acropolă a participat la Festivalul Artelor

NOUA ACROPOLĂ TIMIșOARA

4 iulie 2014

Timp de o săptămână, între 9 și 15 iunie, arta a transformat peisajul citadin cu ocazia Festivalului Artelor, organizat de Primăria Municipiului Timişoara. Voluntarii asociației Noua Acropolă au contribuit la acest festival care a dat  farmec orașului cu activități artistice și culturale care au încântat mult publicul.

În cadrul atelierelor, atât adulții, cât și copiii au avut ocazia să descopere diferitele forme prin care frumusețea și armonia se pot exprima: Ikebana sau arta tablourilor vii a amintit participanţilor lecţia de eleganță pe care ne-o oferă natura zi de zi; atelierul de fabricare manuală a hârtiei ne-a arătat cum putem fi responsabili şi creativi în acelaşi timp; atelierul de caligrafie japoneză a redat valoare scrierii ca artă, mai ales acum când tastele înlocuiesc peniţele... şi oamenii îşi pierd îndemânarea pe zi ce trece.

Poate cel mai iubit atelier dintre toate, pictura pe basorelief a reproducerilor arheologice din civilizațiile egipteană și aztecă a atras un public numeros. Toţi cei care s-au încumetat să deprindă meşteşugul transmis de voluntarii acropolitani au plecat acasă cu un basorelief frumos reprezentând un simbol profund din civilizaţiile antice.

Piesele de teatru de păpuși, Vrăjitorul din Oz și Micul prinț, au vorbit celor mici despre eroi și prieteni, sădind seminţe bune şi veselie în inimioarele lor.

Caldele şi luminoasele după-amieze petrecute în Parcul Botanic, presărate cu discuţii filosofice şi cu îndeletniciri artistice, i-a transpus pe toţi cei care au poposit câteva momente la cortul Noii Acropole într-un moment, pe cât de atemporal, pe atât de intens.