Indienii Nord-Americani

NOUA ACROPOLĂ ORADEA

11 mai 2018

În această seară, 9 mai 2018, la sediul Noii Acropole a avut loc prezentarea Indienii din America de Nord. S-a pornit cu lecturarea a două scrisori ale șefilor de trib. Acestea au cuprins idei de pace și conviețuire cu oamenii și natura.

Apoi, s-au prezentat și discutat teoriile despre venirea pe continentul American, zonele culturale, mitul cosmogonic, antropologic, conceptele despre viață și moarte, șamanism, viziunea asupra astrelor și riturile solare.

O idee remarcată unilateral a fost următoarea: „Pământul nu ne aparține, noi aparținem Pământului.” Totodată, a stârnit interesul noțiunea Marelui Spirit din credințele pieilor roșii, ce denotă existența unei viziuni monoteist-panteiste asupra lumii.

Indienii nord-americani oferă o tipologie umană de la care avem multe de învățat, ei transmițând timp de sute de ani că folosirea excesivă a resurselor duce la lipsă de echilibru, exterminare, tragedii globale, contaminarea oamenilor și a hranei.

„Unde este pădurea cea deasă? A dispărut... Unde este acvila? A dispărut... Se va termina oare viața și va începe supraviețuirea? ”

© Noua Acropola 2018