Pagoda

Templele budiste cele mai tipice din China și Japonia au în centru pagode maiestuoase, uneori puse și mai mult în evidență - ca printr-un efect de ecou - de turnuri similare, dar mai mici, amplasate în cele patru colțuri ale curții.

Cu timpul, pagoda s-a afirmat ca edificiu de sine stătător, ajungând să fie amplasată în afara complexului templului, în parcuri sau chiar în peisaje naturale, străjuite de munți.

Schimbarea introdusă de pagodă în arhitectura budistă chineză poate fi asemănată cu cea adusă de catedrala gotică în spațiul creștin: începe să devină importantă verticalizarea construcțiilor. 

Pagoda își are originea în stupa indiană, dar a ajuns emblematică pentru arhitectura budistă chineză și pentru cea a spațiilor influențate de cultura Chinei, stilul său fiind preluat inclusiv de arhitectura laică. Numele construcției are la bază o etimologie sanscrită, e corelat cu cuvintele bhagavan („domn”) sau bhagavati („doamnă”), cu care se adresa credinciosul divinității. 

Ulterior, cuvântul a ajuns în Europa sub forma pagodă. 

Pagoda este un turn cu mai multe caturi reale sau aparente, construit la început din lemn și mai târziu din soclu de piatră și cărămidă (smălțuită) sau chiar metal. 

Forma evocă un șir de construcții suprapuse, cu spațiu interior funcțional limitat, fiecare având propriul acoperiș susținut de console, cu streașina ieșită în afară și arcuită în sus. 

Numărul nivelurilor este impar, variind de la trei sau cinci etaje până la 13, iar secțiunea transversală a turnului poate fi rectangulară (pătrat, hexagon, octogon etc.) sau circulară. La toate pagodele, etajele se îngustează armonios pe măsură ce se apropie de vârf, parcă formând o piramidă. 

În China, pagoda era mai degrabă o construcție funcțională. 

Plasată în inima templului budist, avea rolul de a adăposti relicvele sacre; alteori, însă, era turn de observație, școală, orfelinat, loc de întruniri. 

În Japonia, este construită în jurul unui pilastru central masiv și solid (shinbashira), care străbate întregul edificiu și străpunge acoperișul de sus, constituind un element de protecție contra seismelor. Unele dintre cele mai frumoase pagode japoneze din lemn sau piatră au doar funcție estetică (nu se poate intra în ele), fiind gândite de creatorii lor mai degrabă ca monumente.