După „războiul rece” sau „războiul murdar” care a urmat Celei de-a Doua Conflagraţii Mondiale, cu toate că s-a păstrat mitul despre cei răi şi cei buni, tineretul din Occident a căzut într-o mare tulburare. Asemenea unui copil speriat, în dorinţa de a şterge „amintirile grele” ce s-au decantat după 1945, a făcut să dispară şi o mare parte a memoriei colective pe care o numim „Istorie”.

Vechile tradiţii care, deşi erau imperfecte, permiteau menţinerea unui anumit protagonism al omului cu aspiraţii către viitor, atât la nivelul individual cât şi la cel colectiv, în cele din urmă s-au prăbuşit. În căderea lor au prins milioane de tineri dezamăgiţi. Războiul cel Mare a fost câştigat de cei „buni”... şi totuşi ... de ce continuă confruntările, nedreptăţile, rasismul, exploatarea, în timp ce oportunităţile de a munci pentru un trai onorabil devin tot mai puţine? De ce popoarele din Africa şi Asia care au fost eliberate de colonialism, au căzut din nou într-o altă forma de barbarie economică, socială şi politică?

De ce în mijlocul Berlinului s-a ridicat un zid separând, într-o manieră medievală, Estul de Vest? Sartre, aflat pe atunci în „peşterile” Parisului striga: „Începem din nou!”... dar după ce i-a trecut starea de excitaţie, a fost trimis să aducă un omagiu stăpânilor săi din URSS. Luther King şi Kennedy s-au opus în SUA rasismelor reciproce între negri şi albi şi amândoi au sfârşit prin a fi asasinaţi.

De la baricadele din ’68 din Paris, până la crudul mini război din Vietnam, valoarea şi importanţa a ceea ce este cu adevărat uman, s-a dizolvat într-un nimic. O lume în fiecare an mai poluată, respingătoare, urâtă, falsă, ne-a scufundat pe toţi într-o mlaştină otrăvită a  materialismului şi a luptei fratricide. Şi atunci s-a produs o reacţie care, din nefericire, a fost de multe ori politizată şi manipulată.

Conştientizarea problemelor ecologice a demonstrat că tehnologia noastră artificială, prost utilizată a otrăvit Terra. Începe să fie descoperită valoarea şi frumuseţea vegetalelor, animalelor, a apelor cristaline.... Cât de multă raţiune au dovedit stramoşii noştri când au afirmat că începem să preţuim numai ceea ce pierdem!

Dar tineretul, învrăjbit cu ura veche şi otrăvit cu droguri noi, nu se mobilizează pentru salvarea Naturii şi a locuitorilor ei decât foarte timid, fiind dărâmat de loviturile propagandei. Şi, ce este şi mai rău, în această mişcare ecologistă nu se ia în considerare atât cât trebuie omul. S-a ajuns la un paradox – sau la o evadare? – de a dori să salvăm urşii Panda şi de a nu ne preocupa de ajutorarea semenilor noştri, scufundaţi în mizerie spirituală, morală şi fizică.

Trebuie să ne îndreptăm cu fermitate şi curaj în direcţia salvării ecologice a omului însuşi, care azi este ameninţat cu extincţia, nu doar de armele convenţionale şi atomice, ci de asemenea de lipsa de igienă fizică şi metafizică; nu doar prin consumul alimentelor nefireşti pentru corp, ci şi prin altele, psihologice şi mentale, cum sunt pornografia şi ignoranţa, care nu sunt naturale sufletului.

Trebuie să îi dăm omului „habitatul” care îi este necesar pentru a subzista. El are nevoie de aerul pur al adevărului, de apa pură a unei culturi eliberate de intelectualism deformant; de pământul pur al muncii dure ce ne întăreşte şi face să ne câştigăm pâinea fără a depinde de umanoizi şi animaloizi tehnotronici; de focul pur al unei spiritualităţi noi care ne învaţă cum se trăieşte şi cum se moare, de ce există suferinţa şi fericirea, cum să aflăm despre realitatea lui Dumnezeu şi a noastră înşine, de oameni durabili, nemuritori, minunaţi în puternica noastră verticalitate interioară.

Cea mai mare ameninţare pentru om nu este radiaţia atomică, ci materialismul, laşitatea, cruzimea şi ateismul. Mutaţiile pe care omul poate ajunge să le sufere din cauza acestor din urmă radiaţii subtile sunt înfricoşătoare şi, în parte, au şi început. Priviţi-i pe aceşti tineri fără idealuri, trişti şi murdari, mai mari iubitori ai meselor şi întinsului în pat, decât ai muncii şi studiului, priviţi-i pe cei bogaţi ce se deghizează în săraci, bărbaţi în femei şi femei în bărbaţi. Priviţi persoane mature fizic, dar infantile, incapabile să găsească soluţii în faţa pericolului, să-şi câştige existenţa fără văicăreli, să înfrunte viaţa şi moartea cu demnitate şi frumuseţe. Şi în final, priviţi-i pe cei de vârsta a treia care nu ştiu să se comporte în acord cu vârsta şi persecută şi manipulează pe cei tineri în mod libidinos, îşi colorează părul şi îşi întind pielea de pe burtă, uitând-o pe Afrodita de Aur pe care toţi o avem în inimă, în schimbul unei pseudo tinereţi care i-a abandonat deja în mod inexorabil şi pe care o supra apreciază ca şi când ar fi ceva mai mult decât o etapă din viaţă, poate chiar cea mai dificilă şi mai puţin fericită.

Trebuie să avem grijă, aşadar, de toate fiinţele vii, dar fără să uităm că fiinţa umană este şi ea una dintre ele. Şi că noi suntem fiinţe umane.

Atât de simplu.

ATÂT DE IMPORTANT.