E ceva obişnuit să întâlneşti persoane pentru care alegerea între o opţiune sau alta de viaţă reprezintă nu numai o dificultate, ci aproape un chin. Raritatea ocaziilor în care să putem alege liber, chiar şi în situaţiile cele mai simple şi cotidiene, tinde să scadă această capacitate atât de omenească şi atât de puţin utilizată.

Deşi, în aparenţă, societăţile civilizate au trasat grile de comportament menite să cuprindă toate posibilităţile, existenţa umană este mult mai bogată în variaţiuni şi surprize şi ne obligă să ne oprim, să reflectăm, să alegem.

Dificultatea de a alege între un lucru sau altul se manifestă până şi faţă de marca sau calitatea alimentelor cumpărate, de culoarea unui costum, de suma de bani cheltuită pe lucrurile care ne plac… Suntem nevoiţi să ne dedicăm unor studii şi nu altora. Trebuie să ne decidem asupra modului de a ne ocupa timpul. Nu e uşor să alegi perechea ideală, oricât de îndrăgostit ai fi. În plus, unde alegem să locuim? Unde să lucrăm, asta în cazul în care putem alege un loc de muncă? Unde să mergem în vacanţă, asta în cazul în care ne mai luăm vacanţă? Şi lista ar putea continua la nesfârşit dacă fiecare am adăuga la ea propriile întrebări.

De unde vine dificultatea alegerii?

Există varii motive posibile: unele au caracter personal şi intern, altele sunt exterioare, însă şi unele şi celelalte influenţează dezinvoltura psihologică şi mentală a celui pus în faţa unei alegeri.

Capacitatea de a alege

Este rezultatul experienţei, al faptului că ştim să gândim şi să acţionăm în consecinţă. Nu e o problemă pur intelectuală. Raţionamentul ne poate furniza zeci de argumente în favoarea sau împotriva variantelor disponibile, dar nu raţiunea decide. Mai este ceva dincolo de ea, o facultate mai puternică şi mai sigură care ne împinge la acţiune: voinţa. Iar voinţa neexersată este asemenea unui muşchi atrofiat: nu mai poate genera mişcare, a devenit imobilă.

Lipsa experienţelor de viaţă solide, asumate şi asimilate corect, pune în mare dificultate capacitatea de a alege. Mereu rămâne în noi o urmă de nesiguranţă, o îndoială, regretul de a nu fi ales ceea ce ne doream cu adevărat.

Alegerile care nu ne aparţin

O mare parte din atitudinile din viaţă sunt deja predefinite. Au grijă de aceasta valorile sociale predominante, normele morale – dacă sunt luate în considerare – moda, convenienţele, recunoaşterea şi prestigiul, acceptarea din partea celorlalţi sau, dimpotrivă, frica de respingere din partea grupurilor deja constituite.

Astfel, în loc să alegem, suntem adesea nevoiţi să preluăm ceea ce fac şi spun ceilalţi, încercând să ne adaptăm stilului acceptat de majoritate.

A merge contra curentului pare a fi o atitudine nefastă. Uneori, nu este altceva decât rodul unui impuls de rebeliune lipsită de inteligenţă; alteori e un strigăt de libertate ce se pierde în singurătatea neînţelegerii. Răspunde dorinţei de a ieşi în evidenţă şi de a se face remarcat, dar nu ca individ foarte valoros sau genial, ci mai degrabă ca personaj ciudat şi indezirabil, element de discordie socială.

Aproape toţi adolescenţii şi tinerii trec prin propria fază de rebeliune, deoarece le vine greu să accepte regulile prestabilite ce contravin fluxului vital manifestat în fiinţa lor; într-un anume sens, tinerii se revoltă fiindcă au nevoie să îşi pună la încercare forţele.

Asta nu le oferă însă capacitatea de a face numai alegeri reuşite, deoarece au puţină experienţă şi pentru că, în pofida energiei pline de vigoare, nu ştiu să îşi calibreze opţiunile la dimensiunea reală a posibilităţilor lor. Ca într-un joc de şah, pot face planuri pe termen scurt, pot prevedea o mutare, două, trei sau cinci, dar nu ajung foarte departe cu analiza şi nici cu calculul consecinţelor antrenate de deciziile lor.

Publicitatea

Este o altă formă de presiune, după caz mai mult sau mai puţin puternică, dar întotdeauna importantă. Nu întotdeauna provine din mediile de comunicare în masă, pline de sugestii şi cerinţe care ne poartă de colo-colo. Există şi un alt tip de publicitate, mai bine zis o propagandă mai subtilă, răspândită sub forma opiniilor: unele ridică, altele reduc prestigiul unei alegeri ca la bursa de valori.

Fără să ne dăm seama, începem să numim lucrurile bune, rele, practice, elegante, detestabile, interesante, îngrozitoare sau atrăgătoare în funcţie de ce ni se dictează, în timp ce conştiinţa doarme, iar ideile pătrund subliminal în minte, fără participarea noastră activă.

Ce este alegerea?

O funcţie a inteligenţei, nu a raţiunii.

Vom încerca să explicăm diferenţa. Raţiunea e un instrument al minţii, iar mintea o foloseşte după cum a fost educată (adică destul de puţin şi defectuos). Astfel, nu întotdeauna raţionăm noi înşine, ci ne conduce mai ales conjunctura de impuneri şi convenienţe menţionate anterior.

Inteligenţa înseamnă discernământ; a-ţi cunoaşte bine opţiunile şi apoi a o putea selecta pe cea mai acceptabilă, în funcţie de propria experienţă şi propriul criteriu. Înseamnă a avea conştiinţa clară a deciziei, a-ţi asuma responsabilitatea în faţa perspectivei succesului sau a eşecului. Tocmai de aceea o numim inteligenţă.

În opinia noastră, după cum spuneam şi la început, sunt foarte rare ocaziile în care se dezvoltă şi se aplică discernământul şi capacitatea de a învăţa din fiecare alegere.

Pentru început, avem nevoie să fim conştienţi de toate opţiunile oferite de viaţă în toate aspectele ei. Dar acest lucru este aproape imposibil dacă ţinem seama de sistemul de educaţie actual. Avem în faţă un număr redus de opţiuni, mai ales pe cele acceptate deja la nivel general, dar şi alte câteva, obţinute prin ridicarea interdicţiilor dintr-o perioadă anterioară. Însă o atare panoramă nu aduce o reală posibilitate de a alege; putem cel mult să vorbim despre a avea sau a nu avea acces la opţiunile oferite; a accepta ceva din puţinul care ţi se oferă nu este decât o acţiune lipsită de vigoare, iar a nu alege nimic nu este decât o abţinere de la acţiune.

De asemenea, trebuie să ne activăm simţul responsabilităţii, ca să putem afirma: eu decid dacă voi mânca o portocală sau un măr, dacă voi studia chimie sau literatură, dacă voi trăi sau mă voi lăsa târât de viaţă. Eu sunt acela care îşi asumă rezultatele deciziei; fiecare succes sau eşec este o nouă experienţă, întotdeauna pozitivă, care îmi permite creşterea realizărilor şi diminuarea greşelilor. Nu ne foloseşte la nimic să dăm vina pe ceilalţi, pe circumstanţe, pe destin sau chiar pe Dumnezeu atunci când nu îndrăznim să ne exercităm voinţa şi să ne corectăm cu fermitate greşelile.

De cele mai multe ori, erorile se pot corecta; slăbiciunea minţii şi a voinţei însă, odată instalate, sunt îndeobşte ireversibile.

Ce facem când nu avem nimic de ales?

Aceasta este cea mai dificilă dintre alegeri şi, din păcate, o întâlnim adesea în ultima vreme.

Individual sau colectiv, fiecare la locul său, fiecare popor în ţara sa se vede constrâns la o dublă imposibilitate de a alege: prima, din lipsa discernământului, iar cealaltă, din lipsa opţiunilor valabile.

Astăzi nu decidem neapărat între mai rău şi mai bine, nici măcar între rău şi mai puţin bine, ci suntem puşi în situaţia de a selecta dintre cele câteva oferte disponibile, chiar dacă nu se potrivesc nevoilor, visurilor sau ideilor noastre.

Este foarte trist, dar real, cazul celor care nu pot să aleagă nici ce vor mânca sau cu ce se vor îmbrăca; ei pot avea numai ceea ce li se oferă, bun, rău, dar în general insuficient, la fel pentru toată lumea în cel mai bun caz, pentru că alteori nu au de nici unele.

Cum să studiezi ce îţi doreşti când poţi accede doar la locurile rămase libere în unele facultăţi? Sau ce să faci când fiecare instituţie de învăţământ îşi aplică propria ideologie? Sau când nu ai bani nici pentru puţinele posibilităţi rămase?

Ce film să vezi la cinema, ce program la televizor, când toate conţin orori şi cultivă morbiditatea sau oferă spectacole vulgare şi insipide ce aduc de fapt un afront publicului? Există excepţii, desigur, însă atât de puţine… Ce să citeşti, când aproape că nu ai titluri de ales? Cu cine să vorbeşti, când ştii că de obicei se pierde timpul conversaţiilor în comentarii maliţioase, în critici şi învinuiri?

Cu cine să votezi la alegeri, dacă şi unii şi ceilalţi se străduiesc să-şi terfelească reciproc reputaţia şi să se condamne, încercând să scoată la lumină scandalurile cele mai înfricoşătoare, care ajung să le marcheze apoi cariera politică şi viaţa?

În care Dumnezeu să crezi, când toate religiile promit ceruri la care nu se poate ajunge, în schimbul unor suferinţe pe care nu le putem opri? Cum să ai încredere şi în care Dumnezeu să crezi, când fiecare religie se consideră unica deţinătoare a adevărului şi îi condamnă pe ceilalţi drept păcătoşi şi pierduţi? În toiul unei asemenea lupte între puteri, unde mai rămâne loc pentru bietul spirit al omului?

Oare are sens să mai continuăm cu alte exemple? Cu toţii îndurăm aceeaşi stare de fapt, fie că suntem sau nu pe deplin conştienţi de plaga ce ne afectează.

Seceta nu reduce doar albia râurilor şi nu răpeşte doar apa din case. Ea afectează şi alte aspecte ale vieţii, transformând-o într-un deşert: fie consumăm ce găsim, fie murim de sete.

Ce ne rămâne, aşadar, de făcut?

După cum am spus-o întotdeauna, trebuie să alegem învăţând să ne utilizăm inteligenţa, să discernem, să punem fiecare lucru la locul său şi să facem selecţia folosind criterii bune.

Să recunoaştem că avem puţine opţiuni, însă nu pentru că nu ar exista şi altele, ci fiindcă, într-un anume fel, posibilităţile ne-au fost reduse forţat. Cine a forţat lucrurile? Aceasta este o altă discuţie, dar nu ne vom adânci în ea acum. Lucrul mai important în acest moment este că avem puţine ieşiri şi labirintul tinde să ne prindă în capcană. Faptul că o ştim este deja un bun mod de a începe să ne gândim cum vom ieşi, să alegem modalităţi şi soluţii de recucerire a libertăţii.

Ne dorim ca lipsa de posibilităţi să nu fie încă o fâşie ce ne acoperă ochii şi nici o nouă capcană pentru inteligenţă şi voinţă.

Fiecare fiinţă umană reprezintă o posibilitate, un drum nou. Şi fiecare popor creşte în măsura în care indivizii săi sunt înţelepţi, fermi în idei şi decişi în acţiune.

Cea mai dificilă dintre alegeri este, deşi nu pare, hotărârea de a crea noi căi dintre care să se poată alege, noi drumuri de experimentat, noi modalităţi de viaţă.