Plotin a trăit între anii 205-270 d.Hr. și este considerat cel mai important reprezentat al curentului filosofic numit neoplatonism.

Biografie

S-a născut în Egipt, într-o familie înstărită și cultivată, care i-a înlesnit accesul la educație și i-a insuflat interesul pentru cultura greacă. În căutarea filosofiei, la 28 ani începe să studieze cu Ammonius Saccas, lângă care rămâne 11 ani. Saccas a fost un filosof de inspirație platoniciană, dar cu atitudine eclectică, reunind elementele valoroase din diversele curente ale filosofiei grecești.

După această perioadă, Plotin a călătorit în Persia și India pentru a se familiariza cu filosofia practicată în Orient. S-a alăturat armatei Împăratului Gordian al III-lea, care a pornit într-o expediție contra Persiei. Eșecul acesteia l-a obligat să fugă din Persia în Antiohia. La 40 de ani, a deschis o școală de filosofie la Roma. Din auditoriul numeros și foarte variat s-a reunit un grup de discipoli mai apropiați, care au adoptat un mod de viață în acord cu învățăturile și exemplul lui Plotin. Porfir, de pildă, unul dintre discipolii săi, îl descrie ca o fire luminoasă, senină și binevoitoare, cu simț practic și moderație în toate, ilustrând prin faptele sale virtuțile despre care vorbise şi Platon. Grație spiritului său pronunțat de echitate și dreptate a fost chemat deseori să arbitreze diverse conflicte, rezolvându-le aproape întotdeauna cu succes. Corectitudinea și atitudinea sa de dezinteres față de bunurile materiale i-au determinat pe mulți aristocrați romani să îi încredințeze lui Plotin educația copiilor lor, inclusiv lăsându-i în grijă administrarea averii acestora.

Se spune că ultimele sale cuvinte au fost: „M-am străduit toată viața să înalț divinul din mine către divinul din Univers”.

Influența lui Plotin a fost considerabilă, resimţită atât în opera discipolilor direcţi – Porfir, Iamblichos, Proclus, Damascius – cât și la filosofi şi gânditori din epoci ulterioare, precum Georgios Gemisthos Plethon, Goethe, Novalis, Hegel ș.a.

Opera

Prelegerile și scrierile sale filosofice au fost compilate și ordonate tematic de principalul discipol, Porfir, care le-a publicat după 30 de ani de la moartea maestrului său sub titlul de Enneade. Acestea cuprind 6 volume a câte 9 tratate fiecare:

I. Despre om și moralitate,

II. Despre lume și legile ei fizice,

III. Despre destin și providență,

IV. Despre Suflet,

V. Despre Inteligență,

VI. Despre Ființă și Unul.

Această succesiune redă evoluția sufletului care se detașează de senzații și legături materiale, caută să înțeleagă cauzele și legile vieții, pentru a ajunge, în cele din urmă, să contemple originea și finalitatea evolutivă a tuturor lucrurilor.

Doctrina

Originea întregii existențe și manifestări se află în Unul Absolut. Acesta este Totul, infinit, etern, autogenerat, atotprezent, perfect, aformal, indivizibil, cauza fără de cauză a tot ce ființează. Este Principiul Divin care nu poate fi numit și a cărui esență este inaccesibilă rațiunii omului în mod direct. Din Unul emană Triada alcătuită din Ființă/Haos, Inteligență/Theos și Creație/Sufletul Lumii.

Teoria Emanației

Unul produce totul printr-o emanație a naturii sale, rămânând același cantitativ și calitativ, fără să piardă nimic din sine. Principiul Unic nu se răspândeşte în multiplicitatea lucrurilor, rămâne Unul, deși este Totul. Astfel, deşi Unul nu e niciunul din lucrurile particulare, el fiind anterior tuturor acestora, este totuşi prezent în toate.

„Se poate concepe astfel primul principiu ca [...] viața care circulă într-un mare arbore, fără ca principiul său să iasă din rădăcină, unde stă, pentru a se împărți printre ramuri: răspândind pretutindeni o viaţă multiplă, Principiul (Unul) rămâne în el însuși lipsit de orice multiplicitate, el fiind numai originea”. (Enneada III)

Despre Suflet

Fiecare ființă este animată de un suflet nemuritor de origine și esență divine. Toate sufletele particulare ale tuturor ființelor vii provin dintr-un suflet universal, care întrepătrunde totul, urmând ca după moarte ele să se reîntoarcă la acesta. Astfel, sufletele particulare au două mișcări: una descendentă – când sufletul se desprinde de Sufletul Lumii pentru a lua o formă materială – și una ascendentă, a sufletului care caută să se reîntoarcă la întregul din care a făcut parte.

Plotin afirmă că sufletul are o atracție naturală pentru trup, spre care se îndreaptă în mod firesc. Mai mult chiar, sufletul ar avea nevoie de corp, deoarece, prin intermediul acestuia, el poate cunoaște realitatea subiectivă folosindu-se de simțuri.

Omul are datoria de a iniția mișcarea ascendentă, care se produce în el numai dacă trăiește în acord cu virtuțile și cu legile naturii. Virtutea determină dezvoltare și mișcare interioară.

În drumul de întoarcere la originea sa nemuritoare, Sufletul desfășoară două munci: organizare și contemplare. Organizarea instaurează ordine și echilibru interioare, ceea ce facilitează accesul inteligenței la contemplarea cauzelor și legilor evoluției.

Despre etapele evoluției sufletului

Forțele care ajută sufletul omului în mișcarea sa de întoarcere la Sufletul Lumii sunt: Frumusețea, Iubirea și Inteligența.

Iubirea are două ipostaze: prima este dragoste pământească, legată de aprecierea frumuseții formelor fizice, iar a doua este dragostea celestă, adică iubirea esențelor, a adevărului.

Muzicianul, Îndrăgostitul şi Filosoful sunt etapele parcurse de suflet de la contactul cu realitatea sensibilă până la contemplarea lui Unu. Muzicianul este dependent de obiectele frumoase și de armonia sunetelor. Îndrăgostitul înțelege că frumosul se poate manifesta și în ființe necorporale precum arta, virtutea, știința. Filosoful, pe baza Inteligenței, este conectat la idei și Arhetipuri.

Plotin și curentul neoplatonic vor avea o influență deosebită în Renaștere, modelul Școlii Neoplatonice fiind preluat de Academia Platonică din Florența.