Carta constitutiva
Principiul I
Reunirea Bărbaţilor şi a Femeilor de toate credinţele, rasele şi condiţiile sociale în jurul unui ideal de fraternitate universală.
Principiul II
Trezirea unei viziuni globale prin studiul comparat al Filosofiei, Ştiinţelor, Religiilor şi Artelor.
Principiul III
Dezvoltarea capacităţilor individului pentru a-l face apt să se integreze în Natură şi să trăiască potrivit caracteristicilor propriei sale personalităţi.
|
Rezolutiile anului 2007 |
|
Cincizeci de ani de activitate neîntreruptă în beneficiul gândirii filosofice, al culturii, al înţelegerii între naţiuni, al toleranţei şi al protejării mediului înconjurător. Rezoluţia Adunării Generale Adunarea Generală a OINA doreşte să evidenţieze că în acest an împlineşte cincizeci de ani de activitate neîntreruptă în beneficiul gândirii filosofice, al culturii, al înţelegerii între naţiuni, al toleranţei şi al protejării mediului înconjurător. Şi adoptă următoarele decizii:
10. Pe parcursul celor cincizeci de ani de existenţă, în spiritul învăţăturilor fondatorului său, filosoful Jorge Angel Livraga Rizzi, OINA a practicat, prin diversele activităţi ale tuturor sediilor sale din lume, o cultură făurită printr-o „educaţie a valorilor”, care, după cum a evidenţiat ulterior şi UNESCO, sunt un factor al căutării „elementelor comune ale spiritualităţii pe care le întâlnim în toate tradiţiile sacre”, adică aceleaşi elemente pe care, în multiple rânduri, OINA le-a promovat în cadrul formării în aceste valori permanente pe care o propune. 11. Filosoful Jorge Angel Livraga Rizzi, fondatorul OINA, a semnalat în numeroase publicaţii şi conferinţe că deteriorarea stratului de ozon va provoca o încălzire a planetei care va atrage după sine topirea maselor polare, apoi ridicarea nivelului mării şi avansarea apelor reci, care vor produce reacţia contrară celei de încălzire: o micro-glaciaţiune. Prin aceste studii a anunţat un fenomen care în prezent este semnalat de cele mai importante asociaţii ştiinţifice. În acelaşi sens, Adunarea Generală a OINA doreşte să sublinieze că filosoful Livraga Rizzi a remarcat că acest proces de micro-glaciaţiune fizică va avea importante consecinţe psihologice, generând fenomene de izolare şi o neo-medievalizare a societăţii. 12. În faţa acestor fenomene de deteriorare a relaţiilor interumane, OINA poate să încurajeze soluţionarea şi chiar să contracareze, prin activitatea sa integratoare de culturi şi naţiuni, procesul de neo-medievalizare semnalat.
|

Identitate