Carta constitutiva
Principiul I
Reunirea Bărbaţilor şi a Femeilor de toate credinţele, rasele şi condiţiile sociale în jurul unui ideal de fraternitate universală.
Principiul II
Trezirea unei viziuni globale prin studiul comparat al Filosofiei, Ştiinţelor, Religiilor şi Artelor.
Principiul III
Dezvoltarea capacităţilor individului pentru a-l face apt să se integreze în Natură şi să trăiască potrivit caracteristicilor propriei sale personalităţi.
|
Rezolutiile anului 1995 |
|
Ziua Mondială a Toleranţei Hotărârea Adunării Generale: La Adunarea Generală a Organizaţiei Internaţionale Noua Acropolă (OINA), s-a adoptat următoarea hotărâre: Declaraţie Generală: Adunarea Generală decide organizarea unei Zile Mondiale a Toleranţei. Acest demers se înscrie în cadrul unei campanii duse de Consiliul Europei începând cu Summitul şefilor de stat şi de guvern din 9 octombrie 1993 din Viena (Austria) pentru a lupta împotriva tuturor formelor de intoleranţă (rasism, xenofobie, antisemitism). Organizarea acestei zile ne apare ca o necesitate într-o societate unde intoleranţa se manifestă în fiecare zi sub forme noi. Această intoleranţă este agravată de criza economică, generatoarea unor comportamente de excludere a imigranţilor şi a altor oameni priviţi ca „diferiţi”. Ni se pare că măsurile de tip economic, politic sau juridic se dovedesc insuficiente pentru a eradica acest fenomen, care ar necesita de fapt o schimbare de mentalitate şi de comportament, bazată pe o cunoaştere mai profundă a altor culturi şi pe o educaţie mai deschisă care să încurajeze înţelegerea celorlalţi. Încă de la început, OINA a urmărit aceste obiective care sunt reflectate în mod clar în cele trei principii expuse în carta fondatoare, în scopul de a recrea relaţii umane veritabile, bazate pe solidaritate şi pe respect faţă de diferenţe, pentru a încuraja înţelegerea reciprocă între naţiuni. Construcţia unei societăţi solidare, fraterne şi drepte se bazează pe garantarea demnităţii tuturor indivizilor şi pe recunoaşterea valorii unirii şi înţelegerii. Să trăieşti diversitatea culturală este o sursă de îmbogăţire reciprocă şi de progres social. În acest sens, Adunarea Generală a OINA decide să multiplice în acest an acţiunile constructive pe care le-a desfăşurat şi în anii precedenţi, îndreptate în special spre tinerele generaţii.
|

Identitate