Trebuie să declarăm război fricii

Hotărârea Adunării Generale:

La Adunarea Generală a Organizaţiei Internaţionale Noua Acropolă (OINA), s-a adoptat următoarea hotărâre:

Declaraţie Generală:

În urma lucrărilor care au adunat la Rio de Janeiro, între 9 şi 11 aprilie 1993, mai mult de 200 de persoane venite din circa 30 de ţări, din Japonia până în Turcia, Franţa, Canada, Peru etc., Adunarea Generală a Noii Acropole a adoptat în unanimitate declaraţia următoare asupra situaţiei actuale în lume, sub numele de „Declaraţia de la Rio”.

Declaraţia de la Rio:

Căderea Zidului Berlinului, războiul din Golf, recentele operaţiuni umanitare în Africa, reinstaurarea democraţiei in aproape toate ţările din America Latină, prevederile summitului de la Rio în ceea ce priveşte ecologia, au fost interpretate de către mulţi, după atâţia ani de război rece, ca evenimente simbolice ale naşterii unei noi ordini internaţionale, capabile să creeze o lume mai dreaptă, cu o mai mare bunăstare pentru toţi.

Din nefericire, faptele dezmint aceste speranţe. Suntem pe cale să trăim o nouă „Epocă a Terorii”.

Astăzi tuturor le este frică de toţi. Ceea ce alarmează mai mult este situaţia generalizată de violenţă şi de cruzime din toate colţurile lumii. Dacă înainte era posibil să vorbim de o naţiune care era mai puternică decât alta, astăzi totul este amestecat şi nefericirea se întinde în voie pe întreaga planetă.

Războaiele au existat mereu, dar războaiele de azi sunt mai murdare ca niciodată. Nu mai sunt confruntări, ci torturi generalizate de pe urma cărora nu suferă numai combatanţii, ci şi întreaga populaţie. Această populaţie, plasată brusc în situaţie de război, se transformă într-o societate sălbatică abuzând de condiţiile deja teribile şi transformându-le în situaţii de coşmar.

Au existat mereu criminali, dar astăzi fiecare crimă aduce mai multă tortură. Ca şi cum nu ar fi de ajuns să omori.

Este greu de crezut câteodată că cei care comit aceste delicte sunt fiinţe umane, nu pentru că sufletul omului ar fi incapabil de crimă, ci din cauza lipsei de scrupule cu care acestea sunt comise.

Şi, pe măsură ce epoca noastră avansează, aceste simptome de cruzime apar la indivizi din ce în ce mai tineri, adolescenţi sau copii... Nimeni nu scapă acestui val de răutate care are caracterul unei epidemii.

Ce s-a dezlănţuit pentru ca oamenii să se teamă de oameni mai mult decât de orice altceva? Ce a murit în oameni de par nişte cadavre fără viitor, dar totuşi activi şi răuvoitori?

Normele morale nu mai există, cele care subzistă nefiind decât parodii desuete ale unor reglementări inutilizabile în momentului actual. Educaţia este un subprodus al robotizării mijloacelor de viaţă şi al obiceiurilor. Ea nu transformă individul, ci îi aduce doar câteva elemente necesare subzistenţei. Experienţele religioase şi mistice au rămas specifice doar câtorva grupuri si subgrupuri sectare.

Noi credem că ceea ce este pe cale să moară este oportunitatea de manifestare a spiritului uman. Iată de ce ne este teamă. Iată de ce oamenii se tem de oameni: au oroare de vid şi se simt incapabili de a-şi exprima spiritul. Cultura noastră, oarbă, nu ne învaţă să recunoaştem decât forme şi noi nu ştim să distingem oamenii al căror suflet este trezit de „oamenii-maşini”.

Este necesar să ne dăm seama că dezvoltarea nu depinde de un suport financiar sau tehnologic, ci de interesul fundamental faţă de dezvoltarea factorului uman, potenţial unic care rezidă în fiecare individ. Nu trebuie să uităm că 80% din bugetele acordate asistenţei sociale, economice şi medicale pentru ţările din lumea a treia nu parvin niciodată celor care au nevoie. Mii şi mii de dolari au fost irosiţi. Toate acestea din cauza corupţiei „elitelor” locale, sau din cauza lipsei pregătirii umane şi tehnice a personalului însărcinat cu aceasta şi din lipsa de formare a populaţiei pe care încercăm să o ajutăm.

Lipsa de integritate şi de responsabilitate a echipelor care au sarcina de a administra şi de a organiza aceste pachete de ajutor a trădat încrederea oamenilor, nu numai din punctul de vedere al liderilor lor şi al instituţiilor, dar şi în ceea ce priveşte capacitatea lor de a lucra în interesul binelui public. Aceasta în schimb a făcut să crească egoismul şi indiferenţa şi a omorât valorile de solidaritate, singurele care, de-a lungul istoriei s-au dovedit capabile să mişte societatea spre progres şi bunăstare. După cum putem constata, aceste eşecuri nu sunt nici mecanice, nici tehnologice, ci în totalitate umane. Societatea modernă a exclus factorul uman ca bază de dezvoltare a oricărei societăţi.

Noua Acropolă propune o revoluţie a mentalităţilor, o reintegrare a valorilor de fraternitate şi umanism, pentru a gândi şi a acţiona în mod diferit pentru a ieşi din cercul vicios al supraconsumării care ne sufocă conştiinţa.

Suntem convinşi că omul nu trăieşte numai cu pâine şi că trebuie să declarăm război fricii.