Lumea a devenit foarte complexă; traiul cotidian implică mult efort și atenție. Înțelegerea relațiilor și a sistemelor de diverse tipuri, cunoașterea și utilizarea mijloacelor tehnice acaparează aproape integral viața umană. Nimic nu mai este simplu și ușor (cum se presupune că ar fi fost în trecut).

Apoi, timpul se grăbește... Evenimentele se succed cu viteză uluitoare, ni se prezintă pe larg date punctuale, însoțite aproape instantaneu și din abundență de comentarii și analize. Gândurile și stările afective se succed și ele fugitiv, apărând și dispărând odată cu întâmplările care le-au dat naștere. Parcă am păși mereu pe un teren nisipos... Nimic nu mai este sigur... Locul cunoașterii, al principiilor, al valorilor și sentimentelor este uzurpat de ocazionalele curente de opinii și emoții. Iar cel care se identifică cu poziția de spectator atent la spectacolul lumii este prins în menghina efemerului și devine, drept „recompensă”, la fel de instabil, fluid, incert și lipsit de trăinicie precum scenele la care privește.

Să fie toate acestea semne ale progresului nemaiîntâlnit, ale apariției unei umanități tot mai adânc ancorate în istorie și din ce în ce mai evoluate pe măsură ce se schimbă una după alta generațiile?

La ce folosesc cărțile vechi, înțelepciunea strămoșilor sau... experiența de viață a persoanelor care nu mai fac față tăvălugului inovațiilor tehnologice? Cum ar putea spune ceva util acestei lumi noi și incomparabile cineva care nu a cunoscut deloc mirajul modernității?

Ca într-un vas alchimic, lucrurile se preschimbă și capătă forme nefirești... Aparențele sunt luate drept esențe, iar derizoriul uzurpă rolul sacrului. Deodată, totul devine grotesc. Dacă ne gândim mai bine unde am ajuns, ne întrebăm imediat: Cum a fost posibil?

Societatea, diferitele funcții sociale, precum și modalitățile de muncă nu sunt finalități în sine, ci doar mijloace pentru asigurarea condițiilor necesare vieții umane. Nu este scopul vieții o cât mai bună integrare în păienjenișul relațiilor sociale sau stăpânirea unor tehnici tot mai sofisticate, ci dimpotrivă: acestea din urmă ar trebui să ofere oportunități utile utilizatorilor lor.

Ar fi timpul să exclamăm: Puțină intimitate, vă rog!

Momentul de respiro și de dialog cu sine însuși, în singurătate și în tăcere, în absența altor martori, este o veritabilă binecuvântare.

În astfel de clipe ni se înfățișează una după alta întrebările pentru care altfel nu aveam timp și nici nu le observam: Cine sunt? De unde vin? Încotro mă duc? Ce înseamnă a fi om și ce sens are viața mea? Adevărul și minciuna, aparența și esența, realul și irealul... și atâtea alte subiecte se ivesc în liniștea conversației lăuntrice.

Iar cel care nu se simte suficient de pregătit, poate apela la o operă literară de calitate, la un eseu filosofic sau vreo altă scriere care îl va solicita să-și imagineze situații, să reprezinte și să înțeleagă idei și concepte, să discearnă și să judece.

Oricât de presante ar fi circumstanțele existenței, nimeni nu ar trebui să-și permită să fie dominat de ele. În toiul modernității sau în afara ei, este de datoria fiecăruia să aibă grijă de sine însuși, de propria sa integritate. Personalitatea nu trebuie să fie constituită „la întâmplare”, ci în acord cu efortul de identificare și de formulare a principiilor și valorilor ce pot fi descoperite numai și numai în propria intimitate.