DELIA STEINBERG GUZMÁN

SUFLETUL FEMEII

... A venit momentul ca Femeia să pretindă nu numai propria-şi zi internaţională, ci să ştie să-şi fie propria stăpână zi de zi, lună de lună, în toţi anii vieţii sale. A sosit clipa în care trebuie să se simtă protagonista propriei vieţi, să simtă că are puterea şi capacitatea de a face multe lucruri pentru sine însăşi, cu ajutorul însuşirilor sale specifice, şi, mai ales, să se simtă protagonistă în ceea ce o face să fie mai mare, mai elevată, mai nobilă în generozitatea ei, deoarece femeia cere pentru a putea da şi pretinde pentru că întotdeauna ştie să aibă braţele deschise. Dacă femeia ştie să dea Viaţă, să dăruiască Energie, să ofere Dragoste şi să împărtăşească forma sa specifică de Înţelepciune, atunci va deveni cu adevărat o protagonistă şi... vor exista în fiece zi clipe ce îi vor aparţine, clipe în care femeia va putea trăi armonios cu bărbatul.

JORGE ANGEL LIVRAGA RIZZI

SIMBOLUL LUI GHILGAMEŞ

... Din acest motiv a rămas cunoscut Mitul lui Ghilgameş drept Mitul Nemuritorului care traversează Timpul, traversează toate epocile, toate civilizaţiile umane. Pe tăbliţele de lut sumeriene stă scris: „Către tine, cititorule; în vremea în care trăieşti, printre toţi contemporanii tăi, printre toţi aceia care sunt cu tine, se va afla întotdeauna Ghilgameş.” La ce se referă textul citat? Se referă oare la faptul că există cineva care a străbătut întreaga istorie a omenirii fără să fi murit şi îşi schimbă doar straiele, iar noi nu ne dăm seama de acest lucru? Sau are o altă semnificaţie, mult mai profundă? Nu se referă oare la faptul că în noi înşine există, într-un fel sau altul, un Ghilgameş? Nu există oare înlăuntrul nostru cineva care visează, care e gata să înfrunte dragoni, să traverseze munţi, care vrea să afle dacă e, într-adevăr, nemuritor?

JORGE ANGEL LIVRAGA RIZZI

DEMITIFICAREA EROILOR ŞI A SFINŢILOR

... Aceasta este problema noastră: singurătatea... Ne prăbuşim puţin câte puţin, roşi pe dinafară şi pe dinăuntru, fiindcă am pierdut capacitatea de a susţine platoşa de aur a simbolurilor, fiindcă am pierdut capacitatea de a-i putea urma pe oamenii care au fost mari, care au fost sfinţi. Şi, dacă nu ar mai exista nici un om sfânt şi nici un om mare pe lume, ar trebui să îl inventăm, aici şi acum, pentru a-l putea arăta discipolilor şi fiilor noştri, noilor generaţii, ca să deprindă să fie verticali. Dacă Termopile nu ar fi existat, ar fi trebuit inventat şi recreat de poezie şi literatură, ca să se ştie că acolo nu sunt doar simple pietre...; că există valori spirituale şi morale care nu se măsoară cu cântarul. Or, dacă astăzi nu mai putem întâlni regi şi sfinţi, ar trebui să îi recreăm în imaginaţie ...

IVO IVANOVICI

DESPRE TIMP ŞI DESTIN

... Dar călătoria continuă… Inevitabil, călătorul trece prin tot felul de situaţii, cunoaşte peisaje noi şi… descoperă că nu totul este chiar aşa de simplu, că situaţiile şi relaţiile nu întotdeauna pot fi soluţionate cu succes numai pe baza propriilor convingeri, că există şi posibilitatea eşecului. Şi atunci, eroul se întâlneşte cu o nouă încercare: ori va renunţa dezamăgit, considerând că această lume nu merită „măreţia“ lui, ori va recunoaşte că pentru a reuşi în viaţă un om trebuie să se bazeze pe criteriile universal valabile (legi naturale, legi umane etc.) şi pe experienţa îndelungată a omenirii, cristalizată în fapte culturale, situate mai presus de personalismul egocentric.