© DRUMUL INVERS

Jorge Angel Livraga Rizzi

Când citim paginile Istoriei, ies în evidenţă figurile de talia unui Alexandru, a unui Iulius Cezar, Napoleon, Bolivar, ele fiind cele mai relevante şi aproape singurele vizibile pentru noi. Este clar că asemenea personalităţi nu au visat, nu au muncit şi nu au luptat singure, dar acest fapt nu are importanţă prea mare, deoarece siluetele lor uriaşe acoperă tot orizontul faptelor umane, aproape nelăsând loc pentru altceva decât ei înşişi.

Chiar şi atunci când sunt menţionaţi colaboratorii lor, inamicii lor, prietenii şi iubirile lor, toţi par nişte pitici pe care ajungem să îi cunoaştem doar prin alăturarea lor circumstanţială de figura Eroului. Dacă Xantipa nu ar fi aruncat în public o găleată de apă asupra capului lui Socrate, numele ei niciodată nu ar fi ajuns până la noi, iar despre ea ştim – sau ne interesează să ştim – puţine lucruri în afară de această anecdotă.

Însă, începând cu secolul XVIII s-a forjat ceea ce genialul Ortega a numit „Rebeliunea Maselor”. Figurile eroice s-au diluat într-o companie din ce în ce mai numeroasă. Meritele lor nu sunt necunoscute, dar se împart cu cei mulţi şi mormântul „Eroului Necunoscut” este în ziua de azi, de obicei, mai important decât cel al Generalului care a condus. Partidele politice şi sindicatele, ca centre de putere, l-au înlocuit pe Erou, iar Individul se scufundă în masă până când aceasta îl digeră. Şi în această dezintegrare a Individului şi disoluţie a Eroului am ajuns să îi pierdem pe amândoi din vedere.

Anonimatul a înlocuit numele şi în cele din urmă am devenit doar un număr de paşaport, o singurătate depersonalizată care trăieşte în compania altora ca el, un element artificial, rezultat al producţiei în serie, al unei linii de montaj, ca cel mai anonim şurub din maşina noastră, ca un capac metalic al unei butelii de gaz.

Trăim în mijlocul milioanelor de oameni din oraşe moderne, dar ne intersectăm pe străzi dezumanizaţi, fără a ne cunoaşte şi, mai rău, fără să ne intereseze cu adevărat să cunoaştem pe cineva. Fiecare „îşi trăieşte viaţa proprie”, dar în realitate, această atitudine egoistă se dizolvă într-o modalitate masificatoare a unui trai nedefinit, împins de curentele evenimentelor, de agitaţiile în vogă. Puţin câte puţin rămânem goi pe dinăuntru, relaţiile noastre interumane devenind superficiale. Nimic nu pătrunde în adâncul inimii noastre şi uneori ne îndoim dacă avem acea „profunzime” şi dacă suntem ceva mai mult decât nişte kilograme de carne şi oase scuturate de impulsuri electrice. De aici până la convertirea în „roboţi” mai este doar un pas. Cel mai periculos pas. Pasul care duce la pieirea unui întreg proces de umanizare care s-a realizat de-a lungul a milioane de ani.

Masa în care suntem cufundaţi ne-a absorbit Sufletul, ne-a modificat gusturile, ne-a impus păreri, atitudini obligatorii. Semănăm tot mai mult unii cu alţii, dar în interior suntem din ce în ce mai distanţi şi mai indiferenţi. Nimic nu ne mulţumeşte, niciodată nu ajungem să fim pe deplin fericiţi. Ca un ansamblu de maşini raţionale şi lipsite de sensibilitate, intoxicăm Natura cu subprodusele noastre, o urâţim şi o îmbolnăvim.

Contaminarea masificatoare nu are loc doar la nivel psihologic, ci se plăsmuieşte şi în cel concret, fizic. Toţi folosim aceleaşi obiecte făcute în serie, iar dacă apare vreo diferenţiere, aceasta se datorează unei nu prea nobile proprietăţi de a avea mai mulţi bani, de a fi acumulat mai multă putere materială, şi nu contează prin ce mijloace.

A venit momentul să facem cale întoarsă.

Trebuie, mai întâi, să reflectăm şi, dându-ne seama de eroarea pe care o comitem, să ne inversăm eforturile, să ne revizuim punctele de vedere, să depăşim „tabuurile” masificatoare care încearcă să ne egaleze la statura celui mai mic. Trebuie să iniţiem o veghe spirituală în interiorul nostru şi să o traducem în fapte cotidiene. Trebuie să ne decontaminăm. Istoria cere reconstruirea Eroului, recompunerea întregului din nenumărate fărâme. Fără a desconsidera pe nimeni, trebuie să oferim fiecăruia oportunitatea naturală la care are dreptul, pe baza datoriilor care îi revin ca obligaţie.

Trebuie să reconstruim Eroul pentru ca toţi ceilalţi să redevină popor şi nu o masă amorfă. Pentru ca toţi să aibă parte de gloria unei păci spirituale, a unei înţelepciuni, a calmului, a modestiei inimii pe care doar un Erou o poate resimţi şi retransmite consolidată tuturor. Alături de Erou bărbaţii cresc, devin curajoşi şi altruişti, femeile încetează să mai fie obiecte şi devin receptacule ale dragostei, frumuseţii şi spiritualităţii. De aceea, toţi se regăsesc în figura Eroului. Toţi capătă, astfel, dreptul la umanizare şi la participare prin isprăvile Eroului.

Şi atunci vom redeveni Bărbaţi şi Femei în adevăratul sens al cuvântului şi „omenirea” roboţilor va rămâne în urmă; toate crimele anonime, violenţele anonime şi exploatarea vor avea zilele numărate. Omul reînnoit, cel care va lua parte la acest „eroism”, va şterge toate aceste flagele de pe Terra construind o lume mai bună, mai frumoasă şi mai justă. O lume naturală, necontaminată, înalt spirituală, fără cerşetori care ne ruşinează, fără intermediari care ne exploatează, fără gherile care ne asasinează, fără politicianişti care ne prostituează.

Ne-am pierdut cărarea. A venit momentul să o luăm pe un drum invers.