© CURTOAZIA

Jorge Angel Livraga Rizzi

Pentru început vom clarifica adevăratul sens etimologic şi ideologic al cuvântului „Curtoazie”. Provine din vechea semnificaţie a cuvântului „Curte”, loc în care filosofi, artişti, literaţi, politicieni, economişti, magistraţi, medici şi, în general, toţi profesioniştii şi persoanele distinse se reuneau să ia în considerare şi să decidă într-un Stat sau Regat, sau, aşa cum s-ar exprima Platon, o întrunire a acelora care, datorită talentelor, cunoaşterii şi abilităţilor lor, prestau un serviciu public în societate, pe posturi de răspundere în Stat. Termenul de „stat” s-a transformat în latinescul „Res publica” (lucru public) de unde provine cuvântul „Republica”.

În toate Culturile şi Civilizaţiile vechi pe care le cunoaştem, chiar şi parţial, a existat o formă de politeţe în relaţiile dintre persoane. În aşa-numitul Ev Mediu din Occident, relaţiile de „curtoazie” se configurau în cercuri mai închise de comunicare între Doamne şi Cavaleri, iar la cei din urmă începea de la formarea Pajilor până la momentul culminant al învestirii în calitate de Cavaler.

Din nefericire, cu trecerea timpului, multe dintre aceste tradiţii sănătoase şi utile au ieşit din uz şi chiar au degenerat în obiceiuri false şi mincinoase. Această ultimă imagine a ajuns până la noi, la nivel de comunicare în masă. În ziua de azi, generaţiile de vârstă mijlocie, care au suferit deformările de după război, percep curtoazia ca pe un sinonim pentru falsitate şi lipsă de autenticitate.

Noi filosofii dorim să răscumpărăm şi să regenerăm formele de politeţe cu scopul de a ne îndepărta de animalitatea care duce la imbecilizare şi de lehamitea nivelului pur instinctual.

Curtoazia este totodată o formă de generozitate şi de dragoste. O recunoaştere a fraternităţii universale mai presus de orice diferenţe de clasă, etnie, sex, naţionalitate, statut social şi economic. Este o manieră modestă, dar agreabilă de aplicare a Primului nostru principiu:

„Reunirea bărbaţilor şi femeilor de toate credinţele, rasele şi condiţiile sociale în jurul unui ideal al fraternităţii universale”.

La fel ca odinioară şi azi, când facem un cadou, oricât de modest ar fi, îl împachetăm de obicei în hârtie specială şi cu o panglică colorată, astfel încât, înainte ca destinatarul să ajungă la obiectul în sine, să aibă senzaţia că ne-am gândit cu drag la el şi că ne preocupă ideea de a-i exprima sentimentele noastre afectuoase şi cele mai bune urări. Cu alte cuvinte, fiecare cuvânt sau acţiune trebuie să fie cu grijă înfăşurate în capacitatea noastră de a da şi a iubi.

Nu suntem mai puţin bărbaţi sau mai puţin femei dacă ne depăşim caracterul rustic. Dimpotrivă, un cavaler sau o doamnă sunt mai eficienţi şi mai plăcuţi dacă pun în tot ce fac un pic de frumuseţe, dragoste şi curtoazie. Să ne salutăm cu o atingere a mâinilor, cu o îmbrăţişare sau un sărut, în funcţie de circumstanţă sau de actori, iar prin „actori” să înţelegem ceea ce interpreta însuşi Împăratul August: participanţi activi şi eficienţi ai vieţii... cei care fac ceva. Adevăratul „Actor”, potrivit teatrului misteric din antichitate, este cineva care reprezintă lucrurile; cel care le prezintă din nou, dar de data aceasta, cu o încărcătură a interpretării umane care le îmbunătăţeşte, le înfrumuseţează şi înnobilează astfel încât toţi să aibă parte de ele, într-un fel sau altul.

Trebuie să ne străduim să lăsăm în urmă orice gest de furie sau amărăciune, de ură sau de ranchiună. Această atitudine, cu toate că începe prin a fi exterioară, dacă se menţine cu putere şi perseverenţă, ajunge să pătrundă foarte adânc asemenea unui clovn din poveşti care, de la atâtea zâmbete şi râsete stârnite la alţi sfârşeşte prin a se molipsi el însuşi de bucuria sa şi a găsi consolare pentru nenorocirile vieţii.

Nenumărate „ideologii” politice şi religioase au provocat genocide şi au făcut multă lume să plângă. Noi să dăm opusul; să dăm bucuria, pacea, concordia, prosperitatea. Un filosof trist din cauza unor circumstanţe banale nu este un adevărat filosof şi cu atât mai puţin dacă o arată şi merge de la un amic la altul plângându-şi de milă, dând semne de slăbiciune, neputinţă spirituală şi debilitate vampirizantă.

Să ne obişnuim să dăm înainte de a cere.

Să evităm să îi judecăm pe alţii în lumina opacă a discernământului nostru încă în curs de formare şi distorsionat de pasiunile noastre. Să fim puternici şi verticali.

În lume există deja prea mulţi cerşetori... Să nu fim şi noi unii dintre ei.

Şi nu mă refer doar la planul economic, ci la cel global. Să dăm cu mâini pline! Energia noastră, bunătatea şi bunăvoinţa noastră pentru toţi. Să muncim mult. Să studiem, să ne gândim la şi să ne rugăm pentru ceea ce este necesar... dar mai presus de toate lucrurile, să rupem mulajele egocentrismului nostru, cu modestia inimii, nu a trupului şi a zdrenţelor. Să fim amabili... Să facem realmente şi în fiecare zi o lume nouă şi mai bună... şi să trăim în ea.