© ARTA DE A-L DESCOPERI PE DUMNEZEU

Jorge Angel Livraga

Omenirea nu ar fi reuşit niciodată să-şi domine mediul natural dacă nu ar fi deţinut o facultate aparent supranaturală, şi anume intuiţia lui Dumnezeu. Aceasta şi nu altceva l-a diferenţiat definitiv pe om de animale.

Conform celor mai vechi tradiţii, care nu contrazic ultimele descoperiri ale ştiinţei, cel numit în mod curent Homo sapiens nu a reprezentat începutul Umanităţii, ci reminiscenţa unei forme umane anterioare, a cărei cultură şi civilizaţie fusese distrusă, generându-se în urma ei forma civilizatorică actuală.

Caracteristica speciei Homo sapiens şi, totodată, ceea ce o diferenţiază de umanoidul degenerat numit Homo habilis este faptul că, încă de la început, toată viaţa sa, oglindită în vestigiile creaţiilor sale, a fost impregnată de magie, altfel spus, de o construcţie metafizică pusă în slujba unui contact, mai mult sau mai puţin misterios, între propria sa identitate spirituală şi Divinitate.

Cultul Marii Mame şi cel al Tatălui Urs nu sunt altceva decât forme exteriorizate ale unei percepţii vii şi permanente a unui „Ceva” aflat dincolo de domeniul strict vizibil şi având un număr indefinit de intermediari, începând de la spiritele elementale ale naturii şi până la marii Zei ce conduc destinele astrelor, inclusiv pe cel al Pământului. Pe parcursul secolelor şi mileniilor, al ciclurilor şi adversităţilor de toate felurile, Omul a încercat să înţeleagă, dintr-o perspectivă mai mult sau mai puţin intelectuală, această intuiţie instinctivă a strămoşilor săi. Aşa cum unii s-au specializat în prelucrarea lemnului sau a pietrei, alţii au dezvoltat domeniul metafizicii şi au realizat sinteza cunoştinţelor celor mai elevate, dând naştere unei Magna Scientia, cunoscută ulterior sub numele de Magie.

Interiorizarea acestei cunoaşteri spirituale a conturat, la fiecare popor, casta sacerdotală. Reprezentanţii săi au înţeles repede că trăirile lor spirituale nu erau direct transferabile ansamblului umanităţii, fiind necesară transmiterea prin parabole, povestiri anecdotice, norme morale şi ceremonii care le permiteau celor mai puţin pregătiţi în acest sens să perceapă Divinitatea, chiar dacă într-un mod sporadic. Astfel s-au născut toate religiile: cel care primise în inimă scânteia divină, împreună cu posibilitatea de a o exprima într-o manieră simplă, dar învăluită în simboluri, devenea fondatorul unei religii.

În ciuda teribilelor pierderi provocate de ignoranţă şi de tendinţele distructive resimţite chiar şi azi de aproape toate fiinţele umane, ne rămân vestigiile – mai bine sau mai slab conservate – ale celor mai recente religii ale lumii. Acestea sunt adaptate la momentul istoric şi geografic în care au fost create şi este logic să considerăm că un Siddharta Gautama Buddha în secolul VI î.Hr. nu putea transmite acelaşi mesaj ca şi Iisus Hristos cu 500 sau 600 de ani mai târziu, în alt timp şi alt spaţiu.

În prezent, există milioane de aşa-numiţi atei şi, de asemenea, milioane de credincioşi ai marilor religii, brahmanismul, budismul, creştinismul, iudaismul şi islamismul. Alături de ele există mii de secte ale respectivelor credinţe şi încă altele, de origine neclară.

De ce am spus „aşa-numiţi atei”?

Deoarece, deşi există într-adevăr şi oameni care nu cred şi nu-l percep pe Dumnezeu în niciun mod, ajungând chiar să susţină că este un concept complet artificial, născut în umbra terorii în faţa morţii, cei mai mulţi resping nu atât posibilitatea unei inteligenţe cosmice angrenate de o necesitate sau Voinţă Superioară, cât formele infantile sub care religiile înfăţişează Marile Mistere, sursa neliniştilor existenţiale ale omului dintotdeauna.

Progresul tehnologic extraordinar şi drumurile cunoaşterii ştiinţifice cucerite de om în ultimele două, trei secole au invalidat cele mai răspândite credinţe legate de un univers creat acum 7.000-8.000 de ani, de un infern sau un paradis fizic, de învierea în trup sau de apele mării care se despart ca să poată trece poporul ales şi se închid la loc pentru a-i îneca pe duşmanii lui. Trăiesc azi multe persoane cu inima sau ficatul transplantate din corpul altcuiva, omul zboară în aparate ce se înalţă cu uşurinţă deasupra celor mai înalţi munţi, făcând ocolul lumii, şi există alte dispozitive făurite de mâna omului care au trecut dincolo de marginile „cerurilor” pomenite de-a lungul mileniilor în cărţile sfinte. Pe drumul acestor reuşite incontestabile şi al multor altora, prea multe pentru a le enumera aici, omul descoperă că planeta pe care locuieşte este şi ea o fiinţă vie, iar locuitorii săi, fie ei plante, animale sau oameni, au corpuri minunat alcătuite, cu caracteristici de randament, supravieţuire şi reproducere pe care nu le poate egala nicio maşină.

Fără îndoială, din pricina materialismului prevalent, toate aceste lucruri extraordinare nu ajung să depăşească nivelul simplei curiozităţi, iar în domeniul religios oamenii continuă să caute în textele vechi, adesea denaturate, răspunsuri la toate întrebările, printre care şi aceea fundamentală privind arta de a-l descoperi pe Dumnezeu. Iar când întrebările nu-şi găsesc răspuns, în loc să se reevalueze textul sau să se caute sensul simbolurilor, se neagă însăşi existenţa lui Dumnezeu, generându-se angoasă, decădere, răutate.

Eroarea unei astfel de negări este nefastă pentru calitatea fiinţei umane, transformându-l pe om în bestie, degradându-l până la cele mai aberante expresii ale ateismului şi fanatismului.

Propunem o altă cale, pe cea a filosofiei în manieră clasică.

Ea poate, cu relativă uşurinţă, să ne îndrume spre a-l descoperi pe Dumnezeu în noi înşine şi în tot ce ne înconjoară.

Dacă ne debarasăm de inerţia noastră materialistă, de povara angoaselor, ignoranţei şi rătăcirilor, vom descoperi în mod natural că toate lucrurile, de la structurile subatomice şi până la roiurile de galaxii, de la modelul artistico-funcţional al aripilor unei insecte până la scheletul care ne susţine trupul muritor, sunt gândite şi proiectate cu o precizie supraomenească. Ni se dezvăluie astfel o ecologie funcţională ce pune în relaţie toate elementele universului sub guvernarea unor legi ciclice de o infinită înţelepciune.

Opriţi-vă şi priviţi.

Urmăriţi încântătoarea armonie a petalelor unei flori sau a unui cristal. Ele nu s-ar putea imagina niciodată pe ele însele, astfel încât să devină atât de desăvârşite şi de uimitoare. Trebuie să existe un „Ceva” care le-a gândit şi le-a proiectat, iar acest gând creator necesită o voinţă care să-l genereze şi să-l legitimeze.

Un panteism filosofic sănătos le demonstrează oamenilor inteligenţi şi liberi de prejudecăţi prezenţa unui „Ceva” superior pe care-l putem numi Dumnezeu şi care, exprimându-se prin nenumăraţi mijlocitori, a înfăptuit atâtea minuni. Acest „Ceva” nu a uitat pe nimeni şi nimic. Totul este viaţă inteligentă şi eficacitate.

Opriţi-vă şi priviţi.

Nu este o pierdere de timp, ci dimpotrivă, contemplarea activă a minunilor prezente în structura faţetată a ochilor unei muşte sau în forma aerodinamică a unei rândunele.

Materialiştii susţin că toate acestea sunt rezultatul unei evoluţii accidentale. Indiferent cum o numim... descoperim de fapt o evoluţie inteligentă, ce valorifică experienţele, o suită de întâmplări care nu are nimic întâmplător, ci reprezintă o înlănţuire logică de cauze şi efecte şi ne arată că universul nostru şi noi înşine suntem parte a unui Macrobios, a unei Supra-Fiinţe care a conceput o supraexistenţă ce funcţionează în mod miraculos. Suntem scufundaţi în Ea şi pătrunşi de Ea în toate aspectele şi planurile conştiinţei.

Totul este Dumnezeu.

Căci, dacă n-ar fi aşa, dacă Dumnezeu ar lipsi chiar şi dintr-un fir de praf, acel fir de praf l-ar limita pe Dumnezeu, ceea ce ar fi o aberaţie, deoarece atributul esenţial al lui Dumnezeu este tocmai omniprezenţa, faptul că se află în toate lucrurile şi fiinţele, iar acestea, dacă n-ar exista Dumnezeu, nu ar exista nici ele. Micul fir de praf din exemplul nostru, odată observat prin obiectivul unui microscop foarte puternic, ni se va revela ca un microunivers la fel de armonios, viu şi eficient ca Sistemul Solar.

Dacă vom regăsi arta – aproape pierdută în momentul actual – de a-l descoperi pe Dumnezeu, ne vom elibera de multe limitări şi forme de rasism sau fanatism. Ne vom elibera de teamă şi vom fi în mod natural fermi, buni şi corecţi.