© A FI TÂNĂR

Jorge Angel Livraga Rizzi

Mă voi referi la tinereţea sufletului, la misterioasa „Afrodita de Aur”, acea Mamă blajină care ne face să vedem partea frumoasă şi bună a Naturii şi a Sufletului. În schimb, tinereţea corpului este cea căreia îi ridicăm un loc printre fericiţi. Şi aceasta deoarece, dincolo de orice reflecţie ezoterică şi cunoaştere transcendentală despre reîncarnări, ea este indiscutabil primăvara vieţii, cu toate furtunile şi căderile de grindină, însă o primăvară cu drepturi depline ca forţă, vitalitate, culori şi alte încântări.

Mă adresez, aşadar, celor care încă nu au împlinit treizeci de ani. Ştiu că este o cifră aleasă arbitrar ca fiind o limită a tinereţii, dar mi se pare vârsta cea mai potrivită ca medie la nivel mondial.

În multe cazuri tinerii irosesc, în mod regretabil, primăvara vieţii lor, lasă frâiele să le scape din mână, iar corpul şi simţurile o iau razna, alegând căi sinuoase ce vor lăsa urme de neşters în anii care vor urma. Nu puţini se justifică spunând: „doar sunt foarte tânăr!”... Atenţie la acest fals raţionament; corpul poate fi tânăr, dar nu este obligatoriu să fie şi sufletul astfel.

Tinereţea este o experienţă minunată pe care o apreciem tot mai mult pe măsură ce îmbătrânim. Într-un fel, ceea ce nu am făcut la tinereţe, nu vom mai putea face ulterior, pentru că, aşa cum spunea divinul Platon, a trăi înseamnă a ne aminti. Tinereţea nu este doar perioada studiilor intense, a primelor experienţe în muncă, a dragostei şi a bucuriei, a iluziilor optimiste că „avem toată viaţă înainte”; ea coincide şi cu perioada în care se manifestă idealurile. Este vârsta la care le afirmăm cu voce tare şi, căutând lucruri imposibile, vrem să învingem în toate, inclusiv să ne învingem pe noi înşine.

A fi tânăr şi a rămâne închistat în frică ori falsă prudenţă, a ţine cont de ce „vor spune ceilalţi” şi de lipsa lor de înţelegere, a refuza lupta pentru cauze juste înseamnă a te  condamna pentru restul vieţii la mentalitatea şi atitudini de sclavi mai mult sau mai puţin vizibile.

Tinerii trebuie să caute pacea, dar să nu uite niciodată că aceasta nu este un dar divin, ci opera pacificatorilor. Pacea poate fi atinsă doar atunci când răul, neruşinarea, instabilitatea prostească sunt învinse şi înăuntrul şi în afara noastră. Cum spuneau vechii romani, trebuie să ştim să luptăm pentru pace. Şi să fim apărătorii ei constanţi.

Este regretabil să observăm cum orientalismul şi cultul celor slabi propuse de materialismul corupt îi determină pe mulţi tineri să interpreteze omul păcii prin prisma unui cerşetor al drepturilor sale, a unuia indiferent la durerile celorlalţi şi la nedreptăţi.

În acest sens trebuie să-i lămurim, în special pe cei tineri, că mersul spre eliberare, spre Nirvana, sau oricum am numi-o, nu seamănă nici pe departe cu agitaţia unor gazele speriate. Eliberarea, libertatea, înseamnă ruperea lanţurilor, antrenarea corpului pentru eforturi suplimentare, moderaţia în somn şi mâncare, sexul limitat la cerinţe naturale; înseamnă un psihic animat mai mult de spiritul de aventură, de primejdii, decât de mersul la psihiatru; înseamnă o minte îndrăzneaţă şi trează pentru a asculta şoaptele Înţelepciunii.

A fi tânăr înseamnă a fi puternic. Puternic în toate sensurile, rezistent, tenace, muncitor, studios, convins şi hotărât. Laşii şi slabii nu sunt tineri; sunt doar nişte bătrâni lipsiţi de înţelepciune sau copii opriţi în evoluţia lor, fiinţe statice cu înclinaţii masochiste.

Aşadar, tinerilor, bucuraţi-vă cu folos de tezaurul acestor ani de aur pe care îi aveţi în mâini... Doar astfel o veţi cunoaşte într-o zi pe „Afrodita de Aur”... Credeţi-mă, merită efortul!