CURS DE FILOSOFIE PRACTICĂ

Acest Curs de Introducere se desfăşoară săptămânal, pe durata a trei luni, făcând parte dintr-un Program de Studii împărţit în şapte cicluri.
Obiectivul cursului introductiv este cercetarea, într-un mod activ, a celor trei aspecte fundamentale ale existenţei: fiinţa umană faţă în faţă cu sine însăşi, fiinţa umană în convieţuirea sa cu ceilalţi şi timpul în calitatea sa de creator de civilizaţii, valabile atât pentru indivizi, cât şi pentru societăţi.

Temele cursului:
  • ETICA ATEMPORALĂ - De ce avem nevoie de filosofie? Ce sunt valorile durabile?
  • BHAGAVAD-GITA - Calea eroului şi acţiunea altruistă.
  • GLASUL LINIŞTII - Interpretarea unui text tibetan. Evoluţie şi căile cunoaşterii.
  • SIDDHARTA GAUTAMA BUDDHA - Calea de mijloc şi cum putem învăţa din suferinţă.
  • CONFUCIUS - Omul nobil şi asumarea responsabilităţii.
  • VIAŢA MORALĂ ÎN EGIPTUL ANTIC - Norme etice pentru o societate civilizată şi fericită.
  • PLATON - Justiţie şi libertate. Cheile armoniei individuale şi sociale.
  • ARISTOTEL - Construirea scării valorilor şi cucerirea fericirii.
  • STOICISMUL ÎN ROMA - Cetăţeanul lumii: liberul arbitru şi slujirea celorlalţi.
  • IMMANUEL KANT - Datoria şi voinţa bună.
  • PLOTIN - Despre suflet şi viaţă lăuntrică. Cele trei etape ale dezvoltării personalităţii.
  • FILOSOFIA ISTORIEI - Timpul cosmic şi istoria umană: limite şi oportunităţi.
Înscrierea la acest curs vă oferă posibilitatea participării la:
  • mese rotunde tematice
  • exerciţii de psihologie
  • ateliere de creaţie
  • acţiuni de voluntariat ecologic şi umanitar


Toți visăm, dar ce facem cu visurile noastre? Lăsăm scânteia înăbușită de rutina cotidiană sau o amplificăm cu aerul proaspăt al ideilor mărețe?

Timpul oferă oportunitatea progresului și a creșterii, a evoluției. Adică posibilitatea de a înfăptui ceea ce înainte ne depășea. Dar cum să utilizăm aceste oportunități?

Cursul de filosofie practică adună cele mai bune idei și exemple filosofice din Grecia, India, China, Egipt, Tibet și multe altele. Pentru a ne cunoaște și utiliza potențialul interior și a contribui la un viitor mai creativ.

Temele abordate sunt: Omul, Cosmosul, Legea și Acțiunea, Mistica, Echilibrul, Etica, Societatea, Politica, Fericirea, Voința, Frumosul, Istoria, Timpul, Sufletul, cu frecvență săptămânală.
Vă invităm să descoperiți mai multe în această toamnă, la sediul din str. Nicolae Iorga 63A.
Prima prelegere gratuită. Taxă curs: 250 lei (150 lei elevi, studenți, șomeri, pensioari).

Vă puteți înscrie prin telefon sau e-mail:

Tel: 0744.52.56.51

E-mail: na-constanta@noua-acropola.ro

Facebook: Noua Acropola Constanta

 

 

© Noua Acropola 2017