x
Acest site utilizeaza cookie-uri. Continuand navigarea pe site, sunteti de acord cu stocarea acestor informatii. OK

Arhitectura sacră - Orașe-mandală în prezent și în viitor

Din timpuri foarte vechi, oamenii și-au organizat spațiile locuite plecând de la formele geometrice și principiile care stau la baza mandalei și au procedat astfel instinctual, fără să aibă cunoștințe teoretice temeinice despre acest simbol. Cea mai întâlnită formă pentru locuințele vechilor popoare era cercul. La unele comunități, în centrul cercului exista un ax central (axis mundi) care era și principalul punct de sprijin al locuinței; așa se întâmpla, de pildă, la corturile indienilor din America de Nord numite wigwam. Aceeași formă circulară a locuințelor, numite iurte, este întâlnită și la popoarele nomade din stepele Asiei Centrale. În Canada și Groenlanda, unii locuitori construiesc într-un mod foarte ingenios locuințe semisferice din blocuri de zăpadă numite iglu. Case rotunde s-au construit din cele mai vechi timpuri în Insulele Britanice, dar și în Italia, Spania sau pe continentul african.

 

În zilele noastre, case cu asemenea caracteristici sunt din ce în ce mai rare, iar pe cele existente le privim ca pe niște adevărate curiozități. Totuși, diferite necesități sau curente arhitecturale ne-au călăuzit spre așezarea unor cartiere în forme circulare. Un astfel de exemplu este cartierul Brøndby din partea de sud-vest a orașului Copenhaga. Acesta are peste 20 de cercuri, fiecare cu gospodăriile dispuse în formă aproximativ triunghiulară, cu baza pe circumferința cercului și vârful în centrul cercului. Această așezare circulară combină administrarea eficientă a spațiului cu securitatea și confortul, centrul cercului fiind destinat activităților comune. Intențiile din spatele acestei configurații au fost de a imita modele socio-spațiale tradiționale din satele daneze, folosind centrul ca loc de socializare.

 

Un alt exemplu este satul Șarlota (în germană Charlottenburg) situat în județul Timiș, comuna Bogda. Șarlota este singura localitate din Banatul timișean cu o astfel de formă, piața interioară fiind tot circulară și având spre exterior proprietăți așezate în formă de evantai.

 

Într-o descriere a localității în forma sa inițială se pot identifica două cercuri concentrice și două drumuri care se intersectează pe două direcții: cardo (N-S) și decumanus (E- V), sugerând organizarea perfectă și dinamismul.

 

Mișcarea, circulația oamenilor se făcea spre și dinspre Centru. Fântâna aflată în inima localității juca rolul de „axis mundi”, iar livada din jurul acesteia ne indică atașamentul localnicilor acelor timpuri față de natură. În prezent, la loc de cinste în acest centru, se află școala și biserica satului ca simboluri ale culturii și credinței ce dăinuiesc în sânul comunității.

 

Se pare că mandala și principiile ei vor influența și viitorul arhitecturii urbane, căci există în momentul de față proiecte ce caută ordine geometrică și desăvârșire a formelor. Unul dintre acestea este proiectul Venus, care se dorește a fi un răspuns la mai multe probleme sociale și organizatorice ale marilor orașe de azi. Se propune un oraș-prototip, care ar folosi cele mai sofisticate resurse și tehnici de construcție disponibile, toate puse în sprijinul locuitorilor săi. Aranjamentul său eficient, de formă circulară, ar avea încorporate în designul orașului, de jur împrejur, parcuri și grădini. Proiectat să funcționeze cu cheltuieli minime de energie, ar folosi cele mai nepoluante tehnologii disponibile, în armonie cu natura. Acest sistem ar facilita un transport eficient pentru locuitorii orașului, eliminând necesitatea folosirii automobilelor personale.

 

În centrul acestui oraș s-ar afla o cupolă centrală (dom) care ar găzdui baza sistemului cibernetic, facilități de educație, de sănătate și de îngrijire a copiilor etc.

 

Clădirile din jurul domului central ar furniza comunității centre pentru activități culturale și artistice (teatru, expoziții, concerte și așa mai departe). În continuare, spre exterior, sunt prevăzute în cercuri concentrice zone de proiectare și dezvoltare, restaurante, cartiere de locuit, domenii dedicate producerii de energie „verde”: suprafețe destinate agriculturii și altele.

 

După afirmațiile inițiatorilor acestui proiect, orașul este conceput pentru a deservi nevoile fiecărui membru al societății.

 

 Imaginea: Cartier circular în Brondby, Danemarca.