Catedrala gotică, sinteză a trei Lumi

Întrucât imensitatea Universului nu-i poate permite omului - dintr-odată - o apropiere globală de conținuturile sale, fiecare civilizație a conturat la dimensiune umană un spațiu care să reproducă o imagine micșorată a Creației. Astfel, templul caută să ofere o imagine a lumii, încearcă să reproducă structura cea mai profundă și matematică a Universului.

Catedrala redă cele trei niveluri care compun Universul din perspectiva omului: Cerul, Pământul și Lumea subterană. După Tradiție, omul este și el un Univers, dar în miniatură, având de asemenea o alcătuire pe trei niveluri: Spiritul, Sufletul și Corpul. Considerând că Lumea, Templul și Omul au fost create pornindu-se de la același model, catedrala se poate transforma în mediatoare între procesele Lumii Mari și realitățile ființei umane.

Împărțirea ternară a templului este exprimată simultan în planul vertical și în cel orizontal al edificiului. La sol: corul, transeptul și nava; pe înălțime: bolțile, solul și cripta; pentru fațade: fleșele, rozetele, vitraliile și ușile, pe fiecare direcție reproducându-se același model structural.

Lumea de sub pământ este totodată sediu al puterilor htoniene și stelare care preexistă lumii noastre terestre. Aceste forțe invizibile sunt asociate cu simbolul Fecioarei negre, căreia îi sunt atribuite toate calitățile lumii subterane. Fecioarele negre sunt în general venerate în criptele bisericilor.

Cripta, mediu întunecat și umed, este legată de misterele învierii și ale transmutării. Ea reprezintă matricea vieții și amintește funcția grotelor sacre ale religiilor primitive, închinate cultului Zeiței-Mamă. Pentru om, cripta este o imagine a celei de-a doua gestații a omului, în chiar sânul Terrei. Ieșirea din criptă la lumina zilei este deci asimilabilă nașterii pentru viața spirituală.

Pământul și atmosfera au fost considerate mediul de realizare a „vieții terestre”. Reprezintă ambianța unde se pot obține hrana și energiile necesare însuflețirii și mișcării, este sediul Sufletului. Aici percepem lumea dualității, a alternanței și a contrariilor, iar în catedrală o vedem simbolizată prin dalele negre și albe care compun jocul de șah al podelelor.

Cerul reprezintă lumea principiilor care ne guvernează, este sediul luminii. La nivelul construcției e reprezentat de bolta catedralei, locul unde se concentrează toate forțele pentru a se difuza apoi în coloane, după imaginea Cerului care își răspândește principiile pe Pământ.

Coloanele, împreună cu vitraliile și rozetele, oferă multe forme simbolice, pline de culoare și frumusețe, ce ne dezvăluie cunoașterea despre lume și despre om cucerită de-a lungul timpului.

Spațiul sacru

Catedralele sunt amplasate în locuri folosite de cultele ancestrale sau este ales un spațiu care să aibă calitățile cerute pentru conlocuirea celor trei regiuni ale Universului. Delimitarea spațiului sacru ce va constitui planul la sol al catedralei este realizată de Maestrul de lucrări sau de arhitect. În Evul Mediu, arhitectul dirija toate corpurile de meserii: dulgheri, cioplitori în piatră, zidari și sticlari, între alții. Construcția unei catedrale gotice era o vastă întreprindere spirituală și colectivă, care mobiliza o întreagă comunitate.

Diferitele etape ce pregătesc spațiul respectă un model ritual. De la alegerea amplasamentului și până la consacrare se asociază fiecare stadiu celor șase zile ale Creației.

1.         Alegerea locului

2.         Determinarea axei verticale

3.         Orientarea spațiului sau pătratul Cerului

4.         Înscrierea în cercul primitiv a pătratului Pământului

5.         Construcția

6.         Consacrarea

După alegerea locului, urmărind ritualul, se realizează ridicarea coloanei ce face legătura între cele trei regiuni ale Universului și care va fixa centrul catedralei. Poziția zenitală a soarelui va marca, prin umbra coloanei, axa nord-sud, asigurând orientarea spațiului. Apoi se stabilește poziția în care vor fi ridicați pilonii mari, ai încrucișării transeptului. Odată terminat traseul de bază, coloana va fi distrusă, dar funcția ei de axă a lumii va fi asigurată de punctul înalt din centrul încrucișării, vârful catedralei. În virtutea orientării solare, fiecare punct cardinal indică o poziție extremă a ciclului sezonier și diurn al astrului. Toamna sau crepusculul este la vest; iarna sau miezul nopții este la nord; primăvara sau zorii sunt la est; vara sau amiaza sunt la sud. Fațadele reproduc prin simboluri indicațiile acestor orientări.

Întreaga simbolistică a portalului de nord este, în general, consacrată originilor stelare. Culoarea reprezentativă este albastrul închis, pe care îl regăsim ca tonalitate de bază a rozetei de nord. Culoarea simbolică a zonei de est e verdele. Această regiune a catedralei aparține altarului, care primește prima rază de soare, dimineața.

Culoarea asociată sudului este galbenul, iar numărul care guvernează aici este 4, imagine a ordinii, armoniei și stabilității lumii organizate. Este apogeul creației și se asociază regalității. Fațada de vest este corelată cu ideea sfârșitului timpurilor, cu punctul de contact între zi și noapte, între vizibil și invizibil, între profan și sacru. Culoarea sa este roșu, ca soarele la apus, iar numărul consacrat este 12.

Soarele parcurge nava de la est la vest, marcând curgerea timpului în catedrală. Intrarea în catedrală (prin fațada de vest) oferă înțelegerea unui alt parcurs, cel dinspre profan către sacru, către origini.

Imaginea: "Notre Dame dalla Senna", Franţa, sub licenţa CC BY-SA 3.0 via Commons. Drepturi de autor: Zuffe.
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Notre_Dame_dalla_Senna.jpg#/media/File:Notre_Dame_dalla_Senna.jpg